Ziua în care a plâns toată lumea! Imagini incredibile cu Rafael Nadal și Novak Djokovic, năpădiți de lacrimi după ultimul meci al lui Roger Federer | FOTO & VIDEO

Imagini extrem de emoționante au fost surprinse în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ultimul meci al carierei lui Roger Federer! Marii rivali ai elvețianului au plâns împreună cu acesta după meci.

Maestrul elvețian Roger Federer a spus adio tenisului, jucând ultimul său meci la Laver Cup, în echipă cu Rafael Nadal! Echipa stelară poreclită „Fedal” a pierdut în fața americanilor Jack Sock și Frances Tiafoe, scor 6-4, 6-7(2), 9-11.

Rafael Nadal și Novak Djokovic au vărsat lacrimi după retragerea lui Roger Federer. În tribunele O2 Arena s-au aflat părinții, soția, copiii și prietenii elvețianului, toți fiind topiți de emoție.

Ziua în care a plâns toată lumea! Imagini incredibile cu Rafael Nadal și Novak Djokovic, năpădiți de lacrimi după ultimul meci al lui Roger Federer

Emotiv din fire, Roger Federer a izbucnit în lacrimi în timpul discursului de la final! În momentul în care a fost rugat să le transmită un mesaj membrilor familiei, emoțiile l-au năpădit pe Federer.

Rafael Nadal a plâns și el după meci, iar Novak Djokovic a fost surprins cu lacrimi în ochi atât în timpul partidei de dublu disputate în O2 Arena din Londra, cât și la final.

Roger Federer, o carieră uriașă

Toată lumea sportului mondial se înclină în fața geniului care a creat istorie în tenis! Roger Federer a cucerit 103 titluri în circuitul de tenis profesionist și a petrecut 310 săptămâni pe locul 1 mondial. Federer are în palmares 20 de titluri de Grand Slam: 6 trofee la Australian Open (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018), 1 trofeu la Roland Garros: (2009), 8 trofee la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017) și 5 titluri la US Open.

După cum mulți dintre voi știți, ultimii trei ani mi-au prezentat provocări sub formă de accidentări și intervenții chirurgicale. Am muncit din greu pentru a reveni la o formă competitivă completă. Dar cunosc capacitățile și limitele corpului meu, precum și mesajul pe care mi l-a transmis în ultima vreme. Am 41 de ani. Am jucat peste 1.500 de meciuri de-a lungul a 24 de ani. Tenisul m-a tratat mai generos decât aș fi visat vreodată, iar acum trebuie să recunosc că este timpul să pun capăt carierei sportive”, a fost anunțul trist al lui Federer, înainte de Laver Cup.

Publicat: 24 09. 2022, 03:21
Actualizat: 24 09. 2022, 03:57