Paul Georgescu, antrenorul Teodorei Stoica, a făcut o serie de dezvăluiri despre fiica lui Meme Stoica.
Fiica lui Meme Stoica, managerul general de la FCSB, s-a îndreptat spre sport după ce a trecut printr-un moment de cumpănă în viață.
Aceasta s-a luptat cu cancerul, însă a reușit să învingă boala și s-a îndreptat către triatlon. Mai mult, Teodora Stoica va merge împreună cu Paul Georgescu la Campionatul Mondial de Ape Înghețate din Franța.
Fiica lui Meme Stoica va participa la probele de 50 și 100 de metri de la Campionatul Mondial de Ape Înghețate. Tânăra și-a dorit să participe și la proba de 250, însă antrenorul acesteia nu l-a lăsat.
„Teodora este o fată extraordinară. Face triatlon, a trecut prin nişte momente extrem de grele. A început să facă sport foarte mult. A venit la ape îngheţate la recomandarea lui Alex Ion, unul dintre cei mai mari triatlonişti din ţară, cu care mă antrenez tot timpul.
Înoată binişor după un an de zile. Eu şi cu Alex vrem ca Teodora Stoica să fie doar Teodora Stoica, să nu fie fiica lui Meme Stoica. Faptul că termină cursele de triatlon e o mare performanţă. Este un mod de viaţă şi mă bucur că sportul a devenit un mod de viaţă pentru Teodora.
Am vorbit prima oară şi i-am zis, când nu era ea de faţă. Ea voia să facă şi 250. I-am spus că trebuie să o temperăm puţin. La început, trebuie să facă 50 şi 100. Ea a înţeles. O susţin şi eu. Sper că în doi-trei ani, să vorbească lumea de Teodora Stoica, nu de fata lui Meme Stoica. Este un om deosebit Meme Stoica. I-am spus „ştiu că tu atragi, că eşti fata lui Meme, dar vreau ca sportul să te facă se devii tu”, a spus Paul Georgescu, la AS.ro LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER