Toate pânzele sus!** Cine va fi port-drapel la JO: Ana Brânză, Alina Dumitru, Cătălina Ponor, Nicoleta Grasu, Geta Andrunache sau Cosmin Radu?

Cei mai grei 400 metri ai carierei. Adică tura de teren cu o simbolistică aparte. Acustica infernală a stadionului te poartă pe brațe, blițurile te fac să clipești neîncetat, iar mintea-ți fuge la cel mai drag suflet de acasă. Nu te opri! O mare de figuri din tribune te încurajează de parcă ai fi maratonistul-campion, colegii din spate te roagă să reduci tempoul pentru a prelungi euforia, dar steagul de deasupra ta nu-ți dă pace. Continuă! Pașii te poartă spre linia de finiș în pas de pionier, ai vrea ca momentul să dureze o eternitate, dar reprezentația ia sfârșit. Au trăit asta uriașul Iulică Ruican, celebra Elisabeta Lipă, luptătorul Vasile Andrei, kaiacistul Aurel Vernescu sau mulți alții. ProSport vă introduce în pielea portdrapelului României la Londra prin amintirile scoase din lada de comori de Valeria Beșe și Costel Grasu.

Valeria Beșe a fost prima și singura handbalistă de până azi care a defilat cu drapelul României la o deschidere a Jocurilor Olimpice. S-a întâmplat chiar la ultima ediție, la Beijing, astfel că toate amintirile sunt încă proaspete în memoria puternicei apărătoare.

Desemnarea ca portdrapel al României nu a venit chiar ca o undă de șoc pentru Valeria Beșe. „Știam că o reprezentantă a echipei de handbal avea să fie cea care se va afla în fruntea delegației. Căpitanul nostru obișnuit, Steluța Luca, s-a retras de la națională, astfel că în echipă au fost alegeri. Eu am fost desemnată noul căpitan și automat mi-a revenit și misiunea de a fi portdrapel”, ne povestește handbalista. Senzațiile trăite? „Sentimentele sunt unice și nu cred că le pot compara cu nimic altceva în toată cariera mea. Pe lângă emoțiile de rigoare, când am făcut turul de stadion parcă nu am respirat, asta a fost senzația pe care am avut-o.”, ne răspunde Valeria Beșe.

„Unei gimnaste nu i-ar fi ușor”

Portdrapelul României de la Beijing spune că nu a făcut pregătiri speciale înaintea defilării pe Stadionul Olimpic: „Șeful de delegație mi-a arătat cum să țin steagul înainte de festivitate. La capitolul forță nu stau foarte prost, astfel că nu am întâmpinat dificultăți de a purta drapelul”. Curiozitățile noastre în privința greutății drapelului nu se opresc aici și încercăm să aflăm dacă totuși o gimnastă ar putea să facă un tur de stadion fără emoții. „Pentru o gimnastă n-ar fi atât de ușor, mai ales că ele sunt și mai micuțe de statură, dar nu este un obstacol de netrecut”, conchide Valeria Beșe.

„L-am ținut într-o mână. Puteam să duc și munții în spate!”

Costel Grasu (loc 4 la disc, JO 1992) dezvăluie că ediția din Barcelona l-a găsit în cea mai bună formă a carierei

Antrenorul și soțul Nicoletei Grasu, Costel Grasu, a fost desemnat la prima ediție a JO de după Revoluție să conducă plutonul delegației României. În Barcelona, fostul discobol (loc 4) a simțit pe umerii săi întreaga putere a românilor de pe mapamond.

Ce înseamnă pentru un sportiv postura de portdrapel al României?
Când îți iubești țara și ești un bărbat adevărat, nu ți-e teamă de un astfel de moment, înseamnă enorm pentru toată cariera ta, te mobilizează pentru competiția care stă să înceapă, te alimentează cu ambiție, cu energie, îți dă un imbold fantastic! La ediția din Barcelona, pe mine marea doamnă Lia Manoliu m-a propus pentru că discobolul e simbolul olimpismului.

Ce-ți vine în minte de atunci?
Eu aveam 25 de ani, eram tânăr, traversam cea mai bună formă a carierei și aveam senzația că pot duce și munții în spate. Vă dați seama, am ținut steagul într-o mână. Era pus într-un fel de teacă și în afara obișnuitei ture de teren, l-am cărat și afară, până la intrarea pe pistă. Stadionul huruia, lumea era în delir, noi abia scosesem capul în lume, pentru că era prima ediție de după Revoluție, iar acele ore au fost fantastice.

„Simți că toată lumea e a ta!”

Mergi și la Londra, ca antrenor și soț al Nicoletei, și vei vedea și evoluția portdrapelului României…
Eu sper să merg, dar depinde de performanțele Nicoletei, să vedem dacă mă vor lua. Dar voi ajunge oricum, pentru că e aproape, în Europa, nu e Asia! Vin cu avionul sau cu trenul, vin și cu mașina dacă nu se poate altfel!

Ce i-ai transmite sportivului care va fi desemnat de COSR să ducă steagul la Londra?
Că e un lucru minunat, se întâmplă o dată în viață și îți vei aminti mereu cu plăcere de acel moment uluitor. Simți că toată lumea e a ta, că sportul mondial e cu ochii pe tine, te poartă în brațe, îți recunoaște valoarea. Probabil că va fi desemnat un sportiv titrat.