Tom Skinner: „România a demonstrat că poate fi competitivă”
Naționala de hochei a României a terminat pe locul 3 turneul Ice Hockey Challenge Cup de la Kiev. Din cele trei meciuri disputate acolo, „tricolorii” au câștigat unul singur, cel cu Lituania, 4-3 și au suferit două înfrângeri, cu Ucraina 7-0 și cu Italia 4-3. Antrenorul echipei, canadianul Tom Skinner a declarat, pentru site-ul Federației Române de Hochei pe gheață, că evoluția României la această competiție a demonstrat că echipa poate fi competitivă la nivelul Diviziei I.„Chiar dacă Challenge Cup de la Kiev s-a încheiat de câteva zile, continuăm să fim încântați de evoluția de acolo. Pot spune că locul trei ocupat la Kiev este o realizare semnificativă. Am obținut o victorie importantă contra Lituaniei și am pierdut, greu, în fața Italiei, ceea ce demonstrează că echipa națională poate fi competitivă la nivelul Diviziei I. Rezultatele și evoluția de la Kiev sunt extrem de importante pentru viitor. Dacă pierdeam la diferențe mari, băieții erau demoralizați, altfel și-au dat seama că pot să joace la un nivel mai ridicat ceea ce face bine la moral pentru mondialele din aprilie”, a spus Skinner.
Tom Skinner este mulțumit de evoluția echipei, în condițiile în care șapte jucători importanți nu au făcut parte din lot. „Echipa, în ansambul ei, a muncit mult, iar jucătorii au fost răsplătiți pentru aceasta, prin rezultate. Szocs, Papp și Nagy Istvan au jucat foarte bine, au fost ca niște lideri de echipă. Catrinoi a făcut un meci bun cu Lituania, iar Gellert Ruczuj s-a descurcat bine, ținând cont că a jucat primul meci pentru România și, nu uitați, împotriva unui adversar redutabil, așa cum este Italia. Nu trebuie trecute cu vederea prestațiile lui Zsok și Antal, care au făcut cele mai bune meciuri la națională, contribuind decisiv la succesul echipei”, a spus acesta. Să nu uităm că nu am avut tot lotul la dispoziție, au lipsit șapte jucători”, a spus tehnicianul.