Top 5 momente spectaculoase trăite pe viu în Lituania vs Serbia 68-87, cel mai tare sfert de finală al Mondialului de baschet din Filipine! CORESPONDENȚĂ DIN MANILA | EXCLUSIV VIDEO & FOTO
Cu SUA favorită certă la titlul mondial, Lituania și Serbia au compus sfertul de finală cel mai echilibrat, în teorie, din turneul final găzduit în aceste zile de Manila, capitala Filipinelor. ProSport a fost prezent în Mall of Asia Arena, sala din Metro Manila care găzduiește toate partidele până la marea finală inclusiv, și îți prezintă top 5 momente spectaculoase trăite pe viu în duelul de foc al zilei la Mondialul de baschet din Filipine, Lituania vs Serbia!
Corespondență din Manila oferită de Superbet. Gazdele au susținut balticii în Lituania vs Serbia!
Două forțe europene de top, cu balticii neînvinși la FIBA World Cup 2023, venind după un succes istoric în ultima partidă cu americanii, 110-104. Iar sârbii, la capătul unui parcurs oscilant înaintea fazei eliminatorii, eșec-surpriză în fața Italiei, 76-78, victorie zdrobitoare pentru calificare, cu Republica Dominicană (112 – 79).
- 3 este cel mai bun loc ocupat de Lituania la un Mondial de baschet masculin până azi, din cinci participări: bronzul obținut în 2010
Ei bine, primul sfert chiar a fost îndârjire și echilibru, cum era de așteptat, între două dintre cele mai inteligente în joc formații ale Mondialului de baschet. Lituania condus mai tot timpul, oprindu-se la 25 – 24. Și parcă avantajul, cu tot mirajul lui, a venit… din partea publicului!
Galeria Lituaniei a depășit 1.000 de oameni. Zgomotoși, colorați, cu tobe. O parte organizați într-un colț al sălii, ceilalți răsfirați prin toate zonele sălii. Dar urlând non-stop.
În plus, deși balticii au învins SUA, favorita gazdelor, iar la sârbi erau mai mulți baschetbaliști NBA, idolatrizați la Manila, filipinezii din tribune au ținut cu Lituania și au încurajat-o din start!
Sârbii, cel mult 4-500 în tribune… Pătimași, pictați pe față, cei mai mulți înfășurați în drapel și gata să sară în meci, dar mai puțini.
Fanii, mutați pe locurile scumpe, ca să “dea bine” la TV 😊
Deși filipinezii sunt nebuni după baschet, iar asistențele de până la sferturile de finală au fost relativ bune, partida din Mall of Asia Arena a dus un șoc încă din primele minute. Cel mult 5.000 de spectatori la debutul show-ului!
Firește, și ora locală 16:40 la care a fost programat duelul, în zi de lucru, a contat. Dar și faptul că seara aduce sfertul în care joacă SUA, în aceeași arenă. Totuși, pe canalele oficiale, biletele la Lituania vs Serbia apăreau, în marea lor majoritate, vândute!
Cei 5.000 de fani aflați de la începutul confrunătării în sală ocupau în procent de 80% zonele de sus, rândurile cu bilete având preț accesibil. Astfel că, pe transmisia TV, Mall of Asia Arena părea aproape goală. Ce s-a întâmplat? După primul sfert, organizatorii au invitat toți suporterii să coboare spre locurile goale de lângă teren… ca să “dea bine” pe cameră!
Taifunul Bogdanovic, huiduieli de fotbal și “convertirea” gazdelor
Deși conduși după primul sfert, sârbii au construit pe jocul altminteri foarte bun, defensiv, de la început și au început vijelios următoarea parte. Au trecut la conducere, cu o dinamică în teren superioară, iar prin randamentul în ofensivă al starului Bogdanovic (Atlanta Hawks), au dus meciul spre un senzațional 49-38 la jumătatea lui!
- 2 titluri mondiale la baschet masculin are Serbia în palmares, din cinci participări până azi: obținute în 1998 și 2002, cu un loc 2 în 2014
Atât de impresionant a fost ritmul lui Bogdanovic, cu 18 puncte după primele două sferturi încât te-ai fi așteptat să se lase liniștea în arenă? De unde! Fluierături ca pe stadionul de fotbal, huiduielile lituanienilor care au început să se separe clar de filipinezii speriați în galeria ad-hoc! Gazdele au aplaudat admirativ taifunul Bogdanovic.
Cine n-are jucători NBA, rămâne cu iluzia
“Dezintegrarea” balticilor în fața unor sârbi copleșitori în fiecare secundă s-a accentuat în sfertul 3. La capătul căruia, diferența pentru vecinii noștri a ajuns la 18 puncte! Mental, bătălie câștigată! În ciuda adversității din tribune, valoare și organizare de top în teren. În fața unei formații care învinsese SUA!
Cel mai echilibrat sfert de finală a fost, în fapt, un festival al Serbiei, învingătoare în final 87-68. Unul care a confirmat, inclusiv în ochii analiștilor sportivi acreditați la turneu, că națiunile cu staruri NBA în lot înclină balanța în momentele decisive, de maximă intensitate. În grupe au mai fost surprize, dar de-aici înainte, e un factor determinant.
Exemplul din Lituania versus Serbia?
- Valanciunas (New Orleans Pelicans) a fost singurul jucător NBA al Lituaniei
- Serbia i-a avut pe Bogdanovic (Atlanta Hawks), Jovic (Miami Heat), Petrusev (Philadelphia 76ers)
Ce s-a întâmplat în teren?
- Cele mai multe puncte: Bogdanovic (21) și Petrusev (17)
- Singurii cu 3 coșuri de 3 puncte fiecare: Jovic și Petrusev
Sârbii cântând în hohote de plâns cu idolii lor
Serbia merge în semifinalele Mondialului de baschet unde va întâlni învingătoarea dintre Canada și Slovenia. Pe firul unui vis iugoslav împlinit în 1978. Când, fix aici, la Manila, cu Drazen Dalipagici MVP al turneului, fosta națiune devenea campioană mondială!
La finalul succesului zdrobitor cu Lituania, fanii balcanici au arătat degetul mijlociu, așa puțini cum erau, spre zona celor baltici. Baschetbaliștii lituanieni aproape că nu se certau, pe față, între ei. S-a anunțat și asistența oficială, 6.223 de oameni.
Bogdanovic și ai lui, cântând și strigând în fața fanilor sârbi care plâng hohotind de le sare drapelul de pe umeri, o imagine care poate cuceri un Mondial!