Avalanșa declanșată de cutremurul puternic înregistrat sâmbătă în Nepal a îngropat o parte din tabăra de bază folosită de alpiniștii care urcă pe Muntele Everest, provocând moartea a cel puțin opt persoane, a anunțat Ministerul nepalez al Turismului, citat de Reuters în pagina electronică.
„Bilanțul ar putea crește și ar putea include atât străini, cât și ghizi șerpa„, a declarat Gyanendra Shrestha, un oficial din Ministerul Turismului.
Anterior, poliția nepaleză a anunțat că seismul puternic produs sâmbătă în Nepal a provocat moartea a 450 de persoane și pagube importante. Cel mai grav seism înregistrat în Nepal în ultimii 81 de ani a cauzat prăbușirea a numeroase clădiri și a provocat de asemenea pagube în statele învecinate India și Bangladesh.
Epicentrul seismului cu magnitudinea 7,9 a fost localizat la 80 de kilometri est de Pokhara, al doilea oraș ca mărime din Nepal. Hipocentrul seismului a fost localizat la o adâncime mică, de numai doi kilometri.
Seismul a provocat o avalanșă pe Muntele Everest, potrivit unor alpiniști din zonă, generând temeri pentru cei aflați pe cel mai înalt vârf din lume, la un an după ce o avalanșă a provocat moartea a 16 ghizi nepalezi.
Alpinistul român Alex Găvan a scris pe Twitter că a fost o „avalanșă uriașă” și că multe persoane se aflau pe munte. „Tabăra de bază de pe Everest cutremur uriaș apoi avalanșă de pe Pumori„, a scris alpinistul român. „Alergând pentru viață din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte„, a adăugat Găvan.
Alpinistul americano-britanic Daniel Mazur a anunțat că tabăra de bază a fost „grav avariată” și echipa sa este blocată. „Vă rog, rugați-vă pentru toată lumea”, a scris el pe Twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER