Trei alpiniști vor să devină cei mai tineri români care urcă pe Everest
Alpiniștii Tiberiu Pintilie (29 de ani), Adrian Fako (26 de ani) și Oana-Maria Harabagiu (23 de ani) vor pleca la 3 aprilie pe Everest, unde vor încerca să devină cei mai tineri români care escaladează cel mai înalt vârf din lume.
„E frumos proiectul. E un proiect în care eu, ca și consilier al ministrului la acel moment Nicolae Bănicioiu, am crezut foarte tare și chiar am susținut. Am devenit și ambasadorul proiectului pentru că mi s-a părut o idee genială de a merge în școală și de a pune întrebarea «Care este visul tău?». Sunt ferm convinsă că toți avem un obiectiv în viață, important este ca cineva să meargă în școli și să-și promoveze proiectul. În orice proiect în care m-am implicat, eu mi-am urmărit Everestul”, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, care a precizat că MTS va susține expediția pe Everest cu aproximativ o sută de mii de lei.
Tiberiu Pintilie a afirmat că prin această expediție, care va dura aproximativ două luni, cei trei români doresc să aniverseze zece ani de la prima ascensiune sută la sută românească a vârfului. „Mi se pare normal să visăm la Everest, pentru că anul trecut s-au împlinit zece ani de la prima expediție sută la sută românească și mi se pare normal să mergem acolo și să sărbătorim”, a completat Pintilie.
Adrian Fako a menționat că alpiniștii vor beneficia și de șerpași, dar și de butelii de oxigen. „O să fim cea mai tânără echipă din România care va încerca acest lucru. Vom avea șerpași și oxigen pentru un grad mai mare de siguranță astfel încât să coborâm sănătoși”, a subliniat Fako.
Ascensiunea vârfului Everest face parte din programul social „Care este Everestul tău?” prin care elevii din școlile generale și licee sunt încurajați să-și prezinte aspirațiile în fața unor persoanalități din viața sportivă și socială.