Trei, cu repetiție

România și-a mărit palmaresul de medalii la CE de lupte de la
Baku. Ieri, Ana Maria Pavăl (26 de ani, foto, în albastru) a
cucerit pentru a treia oară bronzul continental, la 55 kg, bifând
astfel a treia medalie a delegației tricolore.

După ce în 2005, la Varna, și anul trecut, la Vilnius, nu a
putut trece de a treia treaptă a podiumului, Pavăl, legitimată la
CSM Cluj, pornea spre capitala Azerbaidjanului hotărâtă să schimbe
culoarea metalului. Însă istoria s-a repetat. După un parcurs fără
greșeală până în semifinalele categoriei 55 kg, luptătoarea din
Onești a pierdut în fața rusoaicei Natalia Golts. Intrată în
recalificări, românca, fostă practicantă a judoului, a depășit-o
categoric pe italianca Valentina Minguzzi, 3-0, adjudecându-și din
nou bronzul.

Publicat: 17 04. 2010, 13:15
Actualizat: 17 04. 2010, 13:28