Nicu Vlad, șeful FR de Haltere, spune că Andrieș e o fată talentată cu potențial mare pentru a confirma la JO 2016
În prima zi a Campionatului European de haltere de la Tirana (Albania), sportul care ne-a adus două medalii la JO 2012 a punctat din nou. De data aceasta printr-o sportivă extrem de tânărâ, un pariu propus de președintele forului intern Nicu Vlad. La doar 19 ani, Elena Andrieș a urcat de trei ori pe podiumul concursului categoriei 48 kg. La smuls, sportiva din Galați a reușit un rezultat de 81 kg sinonim cu medalia de argint, pentru ca la stilul aruncat să ridice deasupra capului bara încărcată cu 98 kg. Performanța a fost echivalentul bronzului și a propulsat-o pe Andrieș și pe treapta a treia de la total.
„Elena e o fată talentată cu un potențial mare de creștere până la Jocurile Olimpice din 2016. Am cooptat-o imediat după competiția din vară, de la Londra. Este născută în comuna Tudor Vladimirescu din Brăila, a fost descoperită de antrenorul Costel Dimofte din Galați, care a dus-o la clubul Dunărea, unde s-apregătit în ultimii 7 ani. Are un frate care practică și el halterele”, a declarat Vlad pentru ProSport.
Martin e în Albania, Cocoș a rămas acasă Azi intră în concurs halterofilii Dana Berchi (cat. 53 kg) și Florin Croitoru (cat. 62 kg). Din lotul României face parte și Răzvan Martin, în timp ce Roxana Cocoș nu a fost inclusă în lot. „A rămas acasă pentru a se odihni”, a încheiat Nicu Vlad. După ce luptele au spart gheața în 2013, obținând la CE, luna trecută, argint prin Estera Dobre, halterele reușesc să aducă încă trei medalii pentru România în anul post-olimpic.
Articol scris de Claudia DASCĂ‚LU claudia.dască[email protected]
Volei CVM Tomis, pas spre titlu Echipa masculină CVM Tomis Constanța a învins cu 3-0 (19, 27, 20) pe SCMU Craiova, în primul meci al finalei Diviziei A (câștigă formația care acumulează trei victorii). Meciul doi al finalei are loc azi, de la ora 17:00, tot la Constanța. (Cristian BANCIU)
Baschet Timmy a rămas fără cap „Hoții de lei” din Banat și-au desăvârșit opera: au furat atât corpul, cât și capul mascotei echipei de baschet masculin BC Timișoara. Oamenii din anturajul grupării au fost șocați în urmă cu zece zile, când mașina lui Eugen Csapo, omul care întruchipa mascota, a fost spartă, iar costumul pe care îl îmbracă la meciurile alb-violeților i-a fost furat. Leul Timmy a fost totuși ținut în viață, cu ajutorul unei improvizații, pe timpul turneului Final Four al Cupei României. BC Timișoara a jucat finala mică duminică, așa că în timpul finalei (Gaz Metan Mediaș – U Cluj), Timmy și-a lăsat „capul” în vestiar. După meci – surpriză! Hoții au pus mâna și pe ce a mai rămas din simpaticul leu timișorean. (Radu FAUR)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER