Triplă campioană olimpică și cetățean de onoare al orașului, omisă din fotografii la o expoziție despre marii sportivi chiar în urbea natală! „M-a întristat! Nu există respect” | EXCLUSIV
UPDATE: Drept la replică oferit de Asociația Escu!
„Doamna Liliana Gafencu este prezenta pe 3 din cele 15 panouri expozitionale, dupa cum urmeaza: in doua principale (care au fost chiar la intrarea in parcursul expozitional, unde campioana este prezenta cu poza si descriere), pana si in cel la care este facuta referirea in articol, unde este mentionata, alaturi de alti mari campioni, daca veti urmari textul panoului in poza aparuta in articol.
Campionii care apar cu poze in selectia de pe fiecare panou in parte dedicat unui sport anume sunt cei de la care am primit si avem exponate direct in eveniment, cu toate acestea sunt mentionati in restul panourilor in proportie covarsitoare aproape toti marii sportivi olimpici ai tarii noastre si nu numai, fiind prezente si alte sporturi”, a declarat Andreea Dănescu-Raicu, președinte Asociația ESCU.
––––––––––––––––––––––––-
Liliana Gafencu (46 de ani), campioană olimpică la canotaj, n-a fost inclusă într-o serie de fotografii reprezentative despre olimpismul românesc în ciuda faptului că aceasta a avut loc în județul său.
Între 29 aprilie și 10 mai a existat la Iulius Mall din Suceava o expoziție dedicată marilor campioni olimpici.
Dintre nenumăratele fotografii niciuna n-o înfățișează pe cunoscuta canotoare.
Triplă campioană olimpică și cetățean de onoare al orașului, omisă din fotografii la o expoziție despre marii sportivi chiar în urbea natală! „M-a întristat! Nu există respect”
Liliana Gafencu s-a dus la shopping cu familia și, curioasă, a vrut să afle despre ce e vorba. Deși erau multe dintre colegele ei din canotaj, plus alte discipline, numele și poza ei nu se regăsea nicăieri.
„Nu știam de această expoziție, eu sunt din această zonă. M-am trezit în Iulius Mall la cumpărături și am dat aceste planșe. Ceea ce am văzut a fost că erau prezentate campioanele olimpice din acest județ și nu și eu, deși sunt cetățean de onoare a Sucevei.
M-a întristat! E vorba de respectarea valorilor. Înțeleg că sunt mai mulți sportivi care nu se regăsesc pe acele panouri”, a declarat Liliana Gafencu pentru ProSport.
Cine este Liliana Gafencu?
Liliana Gafencu-Neagu este triplă campioană olimpică la canotaj (1996, 2000 și 2004) și dublă campioană mondială la seniori (1997 și 1998). În perioada 13 septembrie 2017 – 7 februarie 2018, tripla campioană olimpică a condus CS Dinamo București, din postura de împuternicit președinte.
Expoziția, ajunsă la ediția a doua, a prezentat zeci de obiecte, cu autografele sportivilor, imagini și articole de arhivă care ilustrează istoria sporturilor olimpice din România.
Ce nume din sport s-au regăsit pe fotografiile de la expoziție?
Printre cele mai interesante exponate s-au numărat costume oficiale de participare la Jocurile Olimpice, medalii și recuzită de antrenament ale campionilor Marian Oprea, Larisa Iordache, Marius Urzică, Ionela Târlea, Alina Dumitru, Ancuța Bodnar, Maria Olaru, Lavinia Miloșovici, Loredana Dinu, Monica Roşu, Nicoleta Grasu, Gheorghe Berceanu, Ion Țiriac, Laura Ilie, Maricica Puică și mulți alții.
Au fost prezentate în expoziție impresionantele echipamente oficiale de competiții la campionate și olimpiade de bob, sanie, skeleton, kaiac și canoe, scrimă, tir, hochei pe gheață, călărie, lupte, atletism, patinaj de viteză.
Evenimentul fost un proiect inițiat și organizat ca design expozițional de Asociația ESCU și Muzeul Sportului, ultimul fiind în ograda Ministerului Sportului condus de Carol Eduard Novak.