Trupul alpinistului surprins de o avalanșă pe Valea Coștilei din Munții Bucegi în luna ianuarie a fost găsit, joi, după șase luni de la dispariție, a anunțat Salvamont Prahova.
Reprezentanții Salvamont Prahova a anunțat, pe facebook, faptul că a fost găsit trupul turistului surprins de avalanșă pe Valea Coștilei, în ianuarie 2018.
„Echipele Salvamont Bușteni și Salvamont Prahova desfășoară acțiunea de coborâre a victimei. Dumnezeu să-l odihnească”, scriu reprezentanții Salvamont Prahova.
Alpinistul, în vârstă de 30 de ani, făcea parte dintr-un grup de patru turiști, care au spus că făceau alpinism, iar la un moment dat au traversat Valea Coștilei și s-a produs avalanșa.
Salvamontiștii l-au căutat timp de mai multe zile, inclusiv cu ajutorul unor sonde speciale și cu câini special antrenați, însă fără rezultat, fiind găsite doar echipamentul și casca.
În ianuarie, după dispariție, șeful Salvamont Prahova, Daniel Banu, declara că tânărul a căzut și atunci s-a declanșat avalanșa care l-a prins și pe el, târându-l câteva sute de metri.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER