TULBURĂ‚TOR | Singura scăpată cu viață din accidentul teribil din Franța în urma căruia i-au murit părinții, fetița rugbistului Jerry Collins este în stare stabilă

  • Sportul mondial a fost zguduit în urmă cu aproape două săptămâni de moartea tragică a jucătorului neo-zeelandez de rugby, Jerry Collins și a soției sale, într-un accident de mașină la Beziers, în Franța.
  • Rănită grav, Ayla, fetița  în vârstă de 11 săptămâni a celor doi, se află acum în afara oricărui pericol.

Doctorii spitalului din Montpellier unde se află micuța au declarat , pentru cotidianul francez „L’Equipe”, că „starea ei este stabilă”, însă este ținută în permanență sub observație medicală. Veștile bune au fost confirmate și de mătușa fetiței, Nora: „Ayla a fost trezită din coma indusă în care s-a aflat de la accident. Trebuie să așteptăm să vedem cum se va simți pe viitor. În următoarele două, trei săptămâni dacă totul decurge bine, ea va putea deschide ochii, ceea ce se poate întâmpla însă și mâine. Nu știm ce va urma, dar doctorii au fost incredibili. Sunt îmbunătățiri de la o zi la alta, ceea ce ne dă mari speranțe că Ayla își va reveni„, a spus sora soției lui Jerry Collins.

Procurorul de la Beziers, Yvon Calvet, a precizat că autopsiile celor doi nu vor fi date publicității pentru că acestea țin de intimitatea familiei, care nu dorește acest lucru. Collins, în vârstă de 34 de ani și soția lui de origine canadiană, Ayla Madill, au murit pe loc după ce mașina lor a fost lovită de un autobuz, pe autostrada A9, în apropiere de Beziers, pe data de 5 iunie. Grav rănită, fetița celor doi a scăpat cu viață și a fost transportată de urgență la Montpellier.

Collins a jucat de 48 de ori pentru All Blacks și s-a retras de la echipa națională în 2008.  El va fi înmormântat miercuri,  la Porirua, orașul lui natal, aflat în apropiere de Wellington, în Insula de Nord a Noii Zeelande.

 

 

 

Publicat: 16 06. 2015, 12:53
Actualizat: 16 06. 2015, 12:56