Tur aprins de o ambuscadă!** Contador a fost victima unei căzături și a pierdut deja timp

Ediția din acest an a Turului Franței a început exploziv. Marele
favorit, Alberto Contador, a pierdut deja un minut și 38 de secunde
după două etape în raport cu frații Schleck, principalii adversari,
situație care face „Marea Buclă” mult mai incitantă.

Doi purtători de tricou galben și multe căzături care au influențat
deja ierarhia generală sunt concluziile trase după primele două
etape în Turul Franței. Phillipe Gilbert (Lotto) a câștigat etapa
de debut și a preluat tricoul galben, însă și mai importante au
fost diferențele create între favoriți după o căzătură în pluton cu
opt kilometri înainte de final. O spectatoare a reușit să creeze o
adevărată ambuscadă, în urma căreia cel mai mult a avut de suferit
Alberto Contador. Prins în acel moment în a doua parte a
plutonului, spaniolul a pierdut urma adversarilor de clasament
general, iar la sfârșitul etapei a ajuns cu o întârziere de un
minut și 20 de secunde față de învingător și 1’14” în comparație
cu frații Schleck. O diferență care a aprins bine de tot Turul
chiar de la debut.

Ieri, în etapa contratimp pe echipe, Contador a pierdut alte
secunde prețioase. Cu o echipă Saxo Bank care nu excelează la acest
exercițiu, în comparație cu trupa fraților, Leopart Trek, ibericul
a pierdut alte 24 de secunde, fapt care îl obligă deja să atace
încă din primele etape de munte. Runda a doua a fost câștigată de
Garmin-Cervelo, care a propulsat și al doilea purtător de tricou
galben în Marea Buclă, Thor Hushovd (Norvegia).

Publicat: 04 07. 2011, 03:00
Actualizat: 04 07. 2011, 03:00