Iașiul va găzdui în luna mai un puternic turneu challenger masculin de tenis cu premii totale de 180.000 de dolari. Turneul va avea loc la Baza Sportivă Ciric și va fi organizat de Primăria Iași, în parteneriat cu Federația Română de Tenis și firma ieșeană Concord Service Computers și va avea la start doi jucători din primii 100 din lume.
Evenimentul a fost anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat primarul Iașiului, Mihai Chirica, președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, directorul de turneu Daniel Dobre, vicepreședinții FRT, George Cosac și Răzvan Itu, managerul Casa Auto Iași, Bogdan Pițigoi și Andrei Oriță, managerul firmei Concorde Service Center.
Pe lângă turneu, Iașiul va avea în viitor și un centru regional de tenis.
”Primăria va organiza un turneu internațional împreună cu Federația Română de Tenis și suntem onorați să-l avem astăzi aici pe domnul Ion Țiriac. Avem mai mulți inițiatori, îi avem alături de noi pe domnii Bogdan Pițigoi și Andrei Oriță, cei doi parteneri care s-au implicat în organizarea evenimentului”, a declarat pentru început primarul Mihai Chirica.
”Iașiul va avea un turneu challenger de 175-180.000 de dolari, sunt doar zece astfel de turnee în lume. Acest turneu va pune Iașiul pe harta tenisului. Dorința noastră este ca iubitorii de tenis din Iași să nu mai fie nevoiți să plece în altă parte și să joace tenis aici, iar acest turneu le dă șansa să joace”, a declarat Daniel Dobre, directorul turneului. Intrarea la turneu va fi liberă.
Ion Țiriac, președintele FR Tenis, a declarat că România nu mai stă astăzi la masa bogațior în sport, așa cum se întâmpla pe vremea sa și a lui Ilie Năstase. Și asta pentru că nu s-a mai investit în sport.
”România a fost cunoscută pe harta lumii ca o țară care putea sta la masă la cel mai înalt nivel în sport. Nu a mai fost o altă activitate la nivelul la care sportul a fost cunoscut în lumea întreagă. Venind la tenis, suntem o nație cu un trecut al dracului de glorios. Treaba asta ne obligă oarecum. Suntem un popor foarte talentat. Dar din păcate, după era comunistă noi nu am mai semănat nimic. Pe vremea aceea era o prioritate să ai sportul în frunte, ca să te poți etala la masa lumii, în sport ne băteam cu toată lumea. Olimpiada din 2000 ne-a dat un exemplu enorm. Ultima moșternire din trecut și 26 de medalii. Dar începuse să se vadă viitorul. Viitorul acela sumbru. Dar nu am venit aici să mă plâng. Pe lângă turneul pe care o să-l aveți, unul internațional, cu premii mari, este perspectiva unui centru regional de tenis, care vă garantez că va atrage copii. Precum atrage un stup albinele, sute de copii se vor lega de acest sport”, a declarat pentru început Ion Țiriac.
”Turneul va avea loc la Baza Ciric, este o bază deosebită. Centrul regional de tenis este un proiect pe aproximativ 4 hectare, la Miroslava. Am identificat deja terenul. Sperăm ca până la finalul lui 2024 să avem un turneu dezvoltat la Iași și un centru regional complet funcțional la Miroslava”, a explicat Andrei Oriță, managerul firmei organizatoare a turneului, Concord Service Computers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER