UFC plănuiește să organizeze la Las Vegas revanșa dintre Ronda Rousey și Holly Holm. Când ar trebui să se dispute meciul
UFC urmărește să organizeze revanșa meciului dintre Ronda Rousey și Holly Holm, partidă în urma căreia prima și-a pierdut titlul mondial, dar s-a ales și cu o accidentare foarte gravă.
Dana White, președintele UFC, a declarat în Los Angeles Times că următoarea adversară a lui Holm va fi Ronda Rousey – cea mai cunoscută femeie din istoria artelor marțiale. Președintele UFC își dorește să exploateze succesul de care s-a bucurat prima luptă. Gala ar urma să se dispute la Las Vegas, pe 9 iulie 2016, dar Holm și-ar dori să lupte mai devreme.
Problema cea mare este însă că accidentarea lui Rondei Rousey este destul de gravă și medicii i-au recomandat să stea pe margine câteva luni. Fosta deținătoare a titlului mondial a suferit o ruptură de mandibulă, dar medicii se tem că și creierul a suferit leziuni.
Rousey, fostă campioană olimpică la judo, a câștigat prin K.O. toate cele 12 meciuri pe care le-a disputat în circuitul UFC, înainte să fie învinsă de Holm.
În altă ordine de idei, Ronda a declarat că va rămâne în continuare alături de antrenorul Edmond Tarverdyan. O decizie care n-a fost pe placul mamei sportivei: „Este un antrenor teribil. Aș trece cu mașina peste el dacă legea mi-ar permite să fac asta”.
Până la revanșă, Ronda se bucură de compania fiicei ei