Ultima tușă, prima șampanie!** Povești de capă și spadă cu Simona Alexandru
Simona Alexandru (26 de ani) e genul de sportivă care te captivează cu poveștile de capă și spadă. Exuberantă, tonică, promptă și mereu deschisă provocărilor, medaliata cu aur pe echipe de la Catania a efectuat ieri o „refacere” după săptămâna de foc din Sicilia în redacția noastră. Dacă în Italia șampania a lipsit din meniul campioanelor, ProSport i-a oferit sportivei de la Steaua un cadou simbolic. Simona a aruncat o privire scurtă spre soțul ei, Dragoș Gherman, apoi a trecut la fapte „E prima sticlă de șampanie pe care o destup în viața mea”, avea să ne dezvăluie campioana mondială.
Simona, felicitări! Te-ai refăcut după concurs?
Mulțumesc, abia după o săptămână mă refac atât fizic, cât și pe plan psihic. Și acum am crampe musculare, mă mai dor mușchii și mi-e destul de greu. Am multe vânătăi pe pulpă, dar am scăpat ieftin față de alte campionate.
Ai numărat vreodată câte ore de antrenament ai adunat până acum?
La nivelul acesta practic scrima de șase ani, iar în echipă am intrat în urmă cu patru ani, când era un nucleu foarte puternic. În fiecare zi am două antrenamente de două ore și jumătate, iar în medie am adunat cam 1500 de ore de antrenament pe an, deci pot să afirm că am trecut de 6.000 de ore de pregătire în ultimii ani. Se spune că noi, scrimerii, suntem antrenați să gândim mai repede chiar decât un pilot de avion, așa am auzit…
Unde faceți pregătirea?
Avem ajutorul Federației Române de Scrimă și nu ne putem plânge pentru că avem tot ce ne dorim, dar și clubul Steaua ne ajută mult. La Forban, ne simțim cel mai bine, trei dintre noi fiind sportive legitimate la clubul Steaua. Mergem la sala de forță pentru a ne ține în formă, mai facem alergări, mai jucăm un fotbal, dar nu ne mai lasă antrenorii pentru că le e frică să nu alunecăm iarna pe gheață.
Cum ai perceput acest Campionat Mondial?
A fost un campionat mondial extrem de puternic, cu meciuri încheiate la o tușă ce relevă forța tuturor competitoarelor, n-am văzut alt turneu mai tare ca acesta. La antrenamente, îl zăream undeva pitit în sală pe tehnicianul nemțoaicelor și pe antrenorul francez al chinezoaicelor cum ne spionau. Ne spuneam „ce-or înțelege ăștia ce facem? că nu înțelegem nici noi”…
Știau că italienii nu vor greși imnul
Deci n-ați fost ca o carte deschisă… cum a fost ziua finalei?
Nu, n-au reușit să ne citească…M-am trezit dis-de-dimineață, la 5:30, pentru a-mi pregăti bagajele și am luat micul dejun. Și cred că pe tot parcursul zilei am băut vreo patru cești de cafea pentru a fi conectată sută la sută, întrucât în disputa cu Marea Britanie simțeam că nu intrasem total în atmosferă. Nu cred că mi-a tremurat mâna de la atâta cafea, dar știu că muream de foame noaptea, când ne-am întors la hotel. Am sărbătorit cu un pahar de bere, ne-a luat capul și ne-am dus la somn…
Cum sunt chinezoaicele, franțuzoaicele sau italiencele? Sunteți prietene în afara planșei?
Chinezoaicele sunt ok, la locul lor, dar nu prea vorbesc limba engleză. Cu ucrainencele și polonezele ne înțelegem cel mai bine. În schimb, italiencele și franțuzoaicele sunt mult prea mândre, nu că ar fi mai mari ca vârstă. Ne salută, dar totul este fals…
Tu ai adus tușa de aur, cum ai ajuns să tragi ultima?
Nu ne-am dus concentrate pe aur, ci pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, dar, dacă tot am pătruns între primele patru, ne-am zis să mergem până la capăt. Finala a fost groaznică, un meci infernal, am condus când noi, când ele, nu ne-a mers foarte bine de la început și a trebuit să alergăm după ele. Dragoș, soțul meu, mi-a spus să-i aduc cadou pentru ziua lui medalia și așa am făcut. De obicei, ultima trage Ana Maria Brânză, dar cum ea era accidentată, mi-a revenit mie sarcina să închid meciul. M-a impresionat mult faptul că spectatorii italieni ne-au aplaudat la scenă deschisă. Îți dai seama… italienii!
Italienii n-au mai greșit imnul… Dar l-ați interpretat și voi. Câte versuri știi?
Știu toate versurile imnului, dar n-am avut emoții de data asta că vor greși iar banda, ca la Campionatul European. A venit la noi domnul Paul Novac (n.r. – secretarul general al FRS) și ne-a spus să stăm liniștite pentru că îl chemaseră înainte pe el organizatorii să se asigure dacă e imnul corect. Așa că nu ne-am mai lovit de o situație ciudată…
Prezentul e asigurat la spadă. De tine, Ana, Anca și Loredana. Cine vine din urmă?
Sportive de reală valoare!? Ar mai fi o singură fată, Simona Deac, de la Satu Mare, are 24 de ani, și ar mai fi două sportive de 17 ani… Punem gura pe ele, le încurajăm, le ajutăm și le luăm între noi. În rest… e jale, pentru că nu mai vin copiii la scrimă. Un antrenor se duce să facă selecția, bine, ce selecție, ia un grup să spunem de 40 de micuți. Îi cheamă pe toți, vin 40 la prima întâlnire, când le explică ce e scrima, dar la a doua deja numărul lor se înjumătățește. După o lună, antrenorul maiare doar doi copii în sală și cred că o vină o poartă și părinții pentru că le inoculează fiilor lor să se ducă la fotbal, să ajungă precum Mutu, să câștige bani…