Un călăreț a decedat după ce a căzut la un concurs în Germania
Călărețul german Benjamin Winter a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 25 de ani, din cauza rănilor grave suferite la cap în timpul unei căzături la un concurs internațional desfășurat la Luhmuhlen, au anunțat organizatorii competiției, informează AFP.
Winter, care ocupa locul 14 după proba de dresaj, a căzut cu calul său la al 20-lea obstacol al parcursului de 6.500 de metri al probei de cross și a fost transportat la spital.
„Am aflat cu consternare și cu o mare tristețe de decesul lui Benjamin Winter, cauzat de rănile suferite la cap”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Alt incident de la proba de cross s-a soldat cu decesul unui cal. „Liberal”, un cal în vârstă de 15 ani călărit de britanicul Tom Crisp, a murit la câteva secunde după ce s-a prăbușit, după trecerea de un obstacol.
Pe parcursul de 6.500 de metri ce include 45 de obstacole au căzut mai mulți călăreți. Dintre aceștia, australianca Lucinda Fredericks a suferit câteva contuzii și britanica Georgie Spence are o vertebră fracturată.
Sursa: Mediafax