Un francez ar putea reprezenta România la Jocurile Olimpice. Cine este Felix Duchampt și care este visul său

Triatlonistul francez Felix Duchampt a depus jurământul şi a primit cetăţenia română, a anunţat, marţi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe pagina sa de Facebook.

Ocupă locul 41 în clasamentul mondial masculin

Sportivul, care poate reprezenta de acum România în competiţiile internaţionale de triatlon, şi preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Vlad Stoica, s-au întâlnit cu preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi cu secretarul general George Boroi, Felix Duchampt fiind în plin proces de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Duchampt ocupă locul 41 în clasamentul mondial masculin.

„Team România se bucură şi-l aşteaptă în echipă! Demersurile de naturalizare au fost începute de regretatul preşedinte al federaţiei, Peter Klosz, şi ne bucurăm acum că ele s-au concretizat, iar Felix poate să reprezinte România. Noi îl vom susţine să se califice Jocurile de la Tokyo”, a declarat Mihai Covaliu pentru Agerpres.

La rândul său, Vlad Stoica a afirmat că visul cel mare al lui Duchampt este să reprezinte România la JO din 2024, de la Paris: „Felix Duchampt e foarte mândru şi îşi doreşte să reprezinte ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Însă visul lui cel mare este să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris, oraşul său natal. El îşi doreşte să concureze pentru România şi în faţa părinţilor, a familiei şi a prietenilor săi”.

Duchampt este ca şi calificat pentru Jocurile Olimpice 2020 prin criteriul „new flag” al federaţiei internaţionale, însă va încerca să participe la Tokyo prin criteriul punctajului, mai exact să se afle în primii 30 de triatlonişti ai lumii.

Publicat: 11 03. 2020, 06:57