Un OZN la marginea Bucureștiului. Ion Țiriac a ridicat și a inaugurat primul country club din România

  • Complexul Stejarii Country Club se întinde pe o suprafață de 22.000 metri pătrați și a costat aproximativ 18 milioane de euro.
  • Printre momentele de relaxare, membrii clubului se pot dedica și activităților sportive.
  • Cel puțin 10 discipline, printre care înot, tenis și golf, pot fi practicate în cadrul clubului.

Ideea de Country Club (n.r. – un club privat care oferă membrilor săi posibilitatea de a se recrea și a participa la multe activități sportive, având o gamă variată de facilități) începe să prindă și în România. A apărut pentru prima dată în Statele Unite, în urmă cu vreo 130 de ani, iar în prezent a fost preluată și de Ion Țiriac.


O echipă de gimnastică ritmică a făcut parte din show-ul de prezentare la inaugurarea Stejarii Country Club

Fostul component de Cupa Davis al României a pus pe picioare primul complex de acest gen în România, unul care arată impresionant și care pare rupt dintr-un film, în urma unor investiții importante, de aproximativ 18 milioane de euro. Stejarii Country Club, situat la marginea Bucureștiului, în Pădurea Băneasa, a fost inaugurat oficial sâmbătă. Cu această ocazie au fost prezentate publicului facilitățile exterioare. Clubul funcționa încă de la începutul anului, un Spa cu sesiuni tematice japoneze, dar și câteva săli de fitness fiind adevărate puncte de atracție.

Clubul se întinde pe o suprafață de 22.000 de metri pătrați și a adunat deja sute de membri, printre ei figurând inclusiv Ion Țiriac


Terenurile de tenis se prezintă în condiții impecabile

Acum, Stejarii Country Club dispune și de o piscină de dimensiuni olimpice, terenuri de tenis acoperite și în aer liber, dar și un driving range de golf ce se întinde pe o suprafață de 19.000 de metri pătrați. Toate aceste facilități au fost inaugurate la sfârșitul acestei săptămâni în prezența unor mari performeri ai României, precum Andrei Pavel sau Camelia Potec.

De altfel, campioana olimpică de la Atena este cea care a și ținut speech-ul de „Bun venit!”. „Aveți la dispoziție o piscină de dimensiuni olimpice, exact ca arenele care găzduiesc din patru în patru ani cele mai importante întreceri de natație, Jocurile Olimpice. Lungimea bazinului este de 50 de metri, iar lățimea de 25 de metri„, a spus Potec. Actualul președinte al FR de Natație și Pentatlon Modern a dat apoi startul unei curse demonstrative de 200 de metri mixt, în care instructorii au prezentat publicului larg toate cele patru procedee de înot. Luna viitoare, la Stejarii Country Club se va desfășura și un concurs oficial de înot care îi va purta numele Cameliei Potec. „În urmă cu câțiva ani nu prea aveam bazine de înot, acum au început să mai apară unul câte unul. Nu toate sunt însă dimensiuni olimpice. Acesta dispune de toate facilitățile, are aceleași standarde cu cele de afară„, a mai spus campioana olimpică de la Atena.


Camelia Potec a inaugurat oficial piscina olimpică

La o aruncătură de băț de piscina olimpică în aer liber, Andrei Pavel a participat la un meci demonstrativ de tenis, avându-l ca partener de Horațiu Mălăele, iar ca adversari doi membri ai clubului. Cucerit de complex, care conține și patru terenuri de tenis (n.r. două în aer liber și două acoperite)  căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a decis să se mute în vecinătate. „M-am mutat chiar lângă club, este un loc superb”, a precizat Pavel. Amatorii de golf au la dispoziție, la rândul lor, spațiu să se desfășoare. Driving range-ul de gol dispune de 20 de standuri pentru exersarea loviturii lungi pe o distanță de 220 de metri și 8 standuri pentru lovitura scurtă. Accesul la golf, la platform tenis și spa este asigurat și persoanelor care nu se numără printre membrii clubului.


Andrei Pavel s-a mutat în apropierea clubului pentru a se bucura des de tenis

1.500 de euro pe an este prețul pe care îl plătește un membru al Stejarii Country Club

„Complexul îmbină oportunitățile de socializare și de afaceri cu activitățile sportive din interior și aer liber. Este, totodată, un spațiu care reunește persoane cu un parcurs profesional impresionant, care au interese și obiective comune, construind astfel o comunitate de elită”, a declarat George Bakopanos, managerul general al Stejarii Country Club.

În cadrul clubului, membrii se pot delecta, printre altele, la tenis, padel, squash, înot, golf, dansuri, karate, judo, scrimă, fitness, atletism, escaladă.  

Fotografii: Victor Ciupuliga

Publicat: 14 06. 2014, 22:05
Actualizat: 15 06. 2014, 16:51