Antrenorul român Florentin Pera a câștigat duminică primul său trofeu cu CSKA Moscova, triumfând în finala Cupei Rusiei, la Krasnodar, 25-22 (12-12) cu Rostov – Don. Astfel, CSKA câștigă prima cupă din istoria clubului.
Final Four-ul Cupei Rusiei s-a disputat la Krasnodar, acolo unde CSKA a trecut ieri în semifinale de Zvezda Zvenigord, scor 35-23 (16-10).
Finala de la Krasnodar a fost una echilibrată, însă Florentin Pera a pregătit foarte bine faza de apărare, reușind să o anihileze pe cea mai bună jucătoare de la Rostov-Don, Vyakhireva, care marcase 11 goluri la ultimul meci direct, din campionat. Finalul de joc a aparținut echipei CSKA, care a câștigat cu 25-22 și a sărbătorit câștigarea cupei.
Florentin Pera continuă lupta și pentru câștigarea titlului în Rusia, acolo unde moscovitele au terminat pe primul loc în sezonul regular. În semifinalele campionatului, CSKA va întâlni pe Astrakhanocika Astrakhan.
Cel mai probabil, CSKA Moscova și Rostov – Don se vor întâlni și în finala campionatului, programată în sistem tur-retur. CSKA a pierdut două străine, pe Gros si Heindahl, iar Rostov pe Zaadi, Amorim, Langerquist și antrenorul Per Johansson. Rostov a păstrat jucătoare cu mare experiență, Vyakheriva, Managarova, Sen, Kuznetsova, Kalinina, Bobrovnikova, astfel că se anunță un duel echilibrat și în cele două jocuri din finala campionatului.
Tânărul tehnician a câștigat totul pe plan intern în cei trei ani petrecuți la SCM Rm. Vâlcea și acum își demonstrează valoarea și în Rusia. CSKA era calificată și în primele 12 echipe din Liga Campionilor și urma să joace cu CSM București pentru un loc în sferturile de finală, dar echipa rusă a fost exclusă din competiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER