Un român de origine maghiară îi pune la punct pe hocheiștii care au cântat imnul Ungariei:** „Eu le-am vorbit în română ungurilor la Budapesta și am respectat întotdeauna culorile României”

După ce în ultima perioadă au apărut mai multe scandaluri interetnice în lumea hocheiului, iată că un foarte important personaj al sportului românesc, de etnie maghiară, îi pune la punct pe jucătorii care au intonat imnul Ungariei în loc să îl cânte pe cel al României.

„De vină e educația pe care au primit-o acești jucători”

Emeric Ienei, cel de care se leagă cea mai mare performanță a Stelei în Europa, condamnă atitudinea hocheiștilor care au intonat imnul Ungariei.

„Indiferent de originea pe care o ai, trebuie să aperi și să respecți culorile echipei pe care o reprezinți. Eu sunt de origine maghiară și mă mândresc cu asta, dar am respectat întotdeauna culorile României, țară al cărei cetățean sunt. Ca să vă dau un exemplu, când am fost cu Steaua la Budapesta pentru meciul cu Honved, ziariștii unguri au început să-mi pună întrebări în maghiară.

Dar eu le-am vorbit în română ungurilor, explicându-le că fac asta deoarece sunt oficial al Stelei, reprezint acest club. De vină pentru scandalul de la naționala de hochei e educația pe care au primit-o acești jucători. Nu îi obligă nimeni să cânte imnul României, dar din respect pentru tricoul pe care îl poartă, nu trebuia să-l intoneze nici pe cel al Ungariei. Au greșit din punct de vedere moral”, a declarat Ienei pentru EVZ.

Publicat: 04 01. 2012, 12:55
Actualizat: 04 01. 2012, 12:57