Un senator din SUA care se uita la Super Bowl a rămas mut de uimire când a văzut protestele din Piața Victoriei. Ce mesaje a postat pe Twitter

Protestele din România au provocat îngrijorare, dar și valuri de admirație în toată lumea. Chris Murphy, un senator din SUA, a stat cu un ochi pe Super Bowl și cu celălalt pe evenimentele din Piața Victoriei.

Duminică noapte s-a desfășurat Super Bowl, cel mai important eveniment sportiv din SUA și unul dintre cele mai mari din întreaga lume. În mod normal, atenția celor mai mulți americani este atrasă de acest eveniment. Însă protestele din Piața Victoriei, la care au participat peste 250.000 de oameni, i-au făcut concurență.

Chris Murphy, senator de Connecticut, a fost nevoit să-și distribuie atenția între meciul din Super Bowl și evenimentele din Piața Victoriei: „Jur că mă uit la Super Bowl, dar ceea ce se întâmplă în Bucuresti în această seară (n.r. duminică seara) este super important”, a fost mesajul postat de acesta pe contul său de Twitter.

Ulterior, acesta a devenit tot mai interesat de proteste și a revenit cu un alt mesaj: „Deci putem să revenim să discutăm despre ceea ce se întâmplă acum la București? Nu? Nu încă?”.

Publicat: 06 02. 2017, 20:38
Actualizat: 06 02. 2017, 22:25