Urmează CIO pentru Vizer?
A fost ales cu 52 de voturi și l-a învins pe șeful forului de rugby, Lapasset (37)
Nadia și Năstase l-au susținut pe Vizer în Rusia
Marius Vizer, românul care a revoluționat judoul, transformându-l dintr-un sport închistat într-o disciplină modernă, cu un circuit de elită anual care oferă premii de 1,5 milioane de dolari pentru cei mai valoroși sportivi, a fost ales ieri, la Sankt Petersburg, președintele SportAccord. Organizația reunește 107 federații sportive internaționale, olimpice și non-olimpice, iar succesul lui Vizer se datorează și mega-proiectului propus de el: organizarea din patru în patru ani a unor campionate mondiale reunite, la toate disciplinele. Competiția ar dura trei săptămâni și ar reprezenta o concurență pentru Jocurile Olimpice organizate de CIO. Înființată în 1967, SportAccord este considerată umbrela tuturor federațiilor sportive, până acum având mai mult rol decorativ.
În vârstă de 54 de ani, Vizer pare să-și fi calculat bine pașii. A urcat scară cu scară: de la șefia forului român de judo, la șefia federației europene. În 2009 a devenit președintele forului internațional de judo, iar acum conduce un organism aproape la fel de important ca și CIO. Nu puține voci se întreabă dacă nu cumva forul olimpic suprem este următoarea țintă a lui Vizer.
Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU