Atletul jamaican Usain Bolt a fost ales sportivul anului 2012, în noaptea de la luni spre marți, la Rio de Janeiro, în cadrul galei de decernare a premiilor Laureus, sportiva anului fiind desemnată britanica Jessica Ennis.
Jessica Ennis, campioană olimpică la heptatlon, a fost premiată de Nadia Comăneci.
Americanul Michael Phelps, sportivul cu cele mai multe medalii olimpice, a primit un trofeu de onoare.
Reprezentativa de golf a Europei a fost desemnată echipa anului, după ce a câștigat Ryder Cup.
Tenismanul Andy Murray a fost ales „revelația anului”, în timp ce campionul olimpic de la 400 metri garduri, Felix Sanchez, a câștigat la categoria „revenirea anului”.
Cel mai bun sportiv paralimpic a fost desemnat înotătorul brazilian Daniel Dias.
Gala de la Rio a fost prezentată de actorii americani Eva Longoria și Morgan Freeman.
Create în 1999, premiile Laureus invită mii de jurnaliști din toată lumea să facă nominalizările la diferitele categorii. Apoi, din lista de nominalizați, 48 de foști mari sportivi, printre care se află Nadia Comăneci și Ilie Năstase, decid câștigătorii.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER