Cătălin Chirilă, campion mondial la C1-1000 m şi vicecampion mondial la C1-500 m, la Mondialele de kaiac-canoe de la Halifax (Canada), a revenit în țară, fiind așteptat de mulți apropiați la aeroport.
Sportivul a declarat că are încredere că autorităţile statului vor răsplăti performanţele lui aşa cum s-a întâmplat în cazul înotătorului David Popovici, dublu campion mondial, onorat recent de Guvernul României cu 200.000 euro.
Cătălin Chirilă a afirmat la ceremonia de la salonul oficial al aeroportului Henri Coandă că performanţa din Canada înseamnă enorm pentru el.
Acesta s-a referit și la performanța realizată de David Popovici, e adevărat, într-un alt sport.
„În momentul de faţă vreau să mă bucur pentru aceste medalii şi vreau să cred şi sunt convins de fapt că domnul premier ştie ce are de făcut în privinţa banilor”, a răspuns Chirilă, când a fost întrebat dacă se aşteaptă la o premiere consistentă din partea guvernului.
Eduard Bachide, secretar de stat în Ministerul Apărării, a dat asigurări că va exista o premiere: „Sigur, premierea va fi când se va întoarce domnul ministru din concediu. Momentan este în concediu. O să discutăm cu dânsul şi Cătălin, sigur va fi o premiere”.
Chirilă a adăugat că s-ar simţi de asemenea onorat dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, îi va acorda o medalie, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui David Popovici, decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler.
„Ar fi o onoare pentru mine. Ar fi frumos, nu ştiu ce să zic, mi-aş dori pentru că, chiar mă repet, este onorabil să fii decorat de către preşedintele ţării şi urmează să vedem ce se va întâmpla”.
Ivan Patzaichin a fost unul dintre modelele din care s-a inspirat Chirilă, chiar dacă nu a primit sfaturi de la legendarul campion, urmărindu-i cursele inegalabile: „Domnul Ivan Patzaichin a fost mereu un exemplu pentru mine. Am urmărit cursele dumnealui şi am reuşit într-un final să fac curse apropiate de ale dânsului”.
Cătălin Chirilă a câştigat în Canada medalia de aur la canoe simplu 1000 m şi medalia de argint la canoe simplu 500 m.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER