Valentin Radu, cercetat în libertate pentru tentativă de omor

Fostul component al lotului olimpic de judo, Valentin Radu, e cercetat în libertate pentru tentativă de omor.

Episodul „Brata – Radu”, care a bulversat sportul românesc în ultima lună, și-a mai consumat ieri încă o parte. Întors recent de la Universiada de la Shenzen, unde a cucerit bronzul la 90 kg, Valentin Radu nu va ajunge în arest ca și colegul de lot, Daniel Brata, el urmând să fie cercetat în stare de libertate.

Judecătorii Tribunalului Bihor au respins ieri cererea de arestare formulată de procurorii orădeni în cazul lui Valentin Radu, cercetat pentru tentativă de omor calificat. Sportivul, care a fost exclus din lotul olimpic de pe 20 august, va fi cercetat în stare de libertate, având însă interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile. În schimb, Brata, multiplu campion european, se află în arest de 12 zile. Cei doi au intrat în atenția poliției după ce au agresat luna trecută un tânăr în fața unui club din Oradea, victima suferind mai multe fracturi craniene ce i-au produs o semipareză pe partea dreaptă.

Publicat: 23 08. 2011, 08:52
Actualizat: 23 08. 2011, 08:53