Vals vienez**

România a dat marea lovitură la Europenele de judo de la Viena.
În chiar prima zi a competiției, Alina Dumitru și Corina Căprioriu
au bătut tot ce au întâlnit pe saltea și au câștigat aurul la
categoria 48 kg, respectiv 57 kg.

Alina Dumitru și-a regăsit cadența care i-a adus aurul olimpic
la Beijing, iar după un an 2009 plin de ghinioane și accidentări, a
zâmbit iarăși aurului. Însă marea surpriză a competiției a fost
Corina Căprioriu, invincibilă! După ce a spulberat-o în semifinală
pe campioana olimpică en-titre Giulia Quintavalle, Corina a fost
practic de neoprit în drumul ei spre prima treaptă: a proiectat‑o
de trei ori la podea pe Sabrina Filzmoser, de fiecare dată fiind
punctată.

Alina Dumitru pare un bibelou de poțelan. Valorează mult, dar e
foarte fragilă. Poate fi un paradox, mai ales că în cauză e o
campioană la judo, olimpică și europeană…
După Beijing, Alina a plutit, încă amețită de aburul aurului
olimpic. S-a gândit la o pauză de un an, dar s-a răzgândit. A mers
la Europene, unde și-a luxat cotul în semifinale, din prea mult
orgoliu. N-a vrut să abandoneze lupta într-un moment în care
adversara, unguroaica Eva Csernoviczki, îi prinsese cotul într-un
procedeu permis…

Au urmat luni de pauză și, deși a fost din pripă, participarea
la Mondiale. Altă accidentare, de data asta la gleznă, care a
ținut-o afară de pe tatami până în februarie 2010… Cu aceste
antecendente a ajuns Alina Dumitru la Europenele din Austria, iar
starea a influențat-o cel puțin la primele meciuri.

Primul
meci: îngrijorată

Alina intră pe tatami încruntată. Lisa Kearney din Irlanda, o
judoka micuță, dar plină de forță, o chinuie serios. Campioana
noastră olimpică rezolvă însă meciul cu un ippon în minutul 3:29.
Nu zâmbește, iar cutele de pe frunte se adâncesc.

Meciul
doi: pisoiaș

Charline Van Snick, din Belgia, este o necunoscută pentru Alina.
Se consumă toate cele cinci minute ale luptei, iar sportiva
legitimată la Steaua – Petrom câștigă greu, la limită, printr-o
penalizare primită de Van Snick. Zona mixtă, Alina cu ochii aproape
în lacrimi. Pe buze are sânge.

-Ce s-a întâmplat, Alina? Pari sfârșită.

-N-am dormit bine azi-noapte, am avut o durere de cap teribilă. Nu
am forță, sunt moale, iar în 30 de minute trebuie să lupt în
semifinale pentru o medalie. Uff, și nici nu le cunosc pe aceste
fete, nu am luptat niciodată cu ele.

Meciul
trei (semifinale): învingătoarea

Oiana Blanco din Spania e ceva mai aproape de stilul care-i
place Alinei. E mai deschisă, se mișcă mult pe tatami. Se luptă
mult tactic, dar Alina are în spate deja cinci medalii europene de
aur. Când mai erau 25 de secunde, o surprinde pe Blaco și rezolvă
meciul prin ippon… Zona mixtă. Unde e fața aceea lungă de la
meciul anterior? Alina râde de data aceasta cu toți porii. E
fericită și dintr-odată a șters toate frustrările din ultimii doi
ani. La fel și sângele de pe buze. „Aveam nevoie de victoria asta”,
spune ea într-un suflet.

Meciul
patru (finala): felina

Alina se reîntâlnește cu cea care i-a rupt mâna la Europene, Eva
Csernoviczki. Dacă meciul ar fi avut loc în turul doi, ar fi fost
deranj mare pentru Dumitru. Așa, cu un moral beton, Alina a
rezolvat lupta tot prin ippon. Zona mixtă, înainte de ceremonia de
premiere și, mai apoi, controlul doping. Alina are flăcări în
priviri, exact ca la Olimpiadă. Pare o felină care face legea în
jungla sa.

-Alina, unde ai găsit resursele?
-Cred că le aveam undeva ascunse, dar trebuia să le redescopăr. M-a
și supărat, pentru că m-a lovit în ochi (duce mâna la ochiul stâng,
care pare un pic iritat, nimic serios!). Nu e fairplay, m-a mai
lovit și altă dată! Trebuia să-i arăt cine e șefa.

Aceasta-i Alina Dumitru, poate cea mai valoroasă sportivă a
României în momentul de față. Un bibelou valoros, ce doar pare
fragil.

„Sunt încă departe de forma pe care am avut-o în
Beijing. Această medalie a venit când trebuia, la jumătatea
ciclului olimpic”,
Alina Dumitru, campioană europeană la
judo

3500 de
euro a primit fiecare campioană, 2.500 de euro din partea
organizatorilor și 1.000 din partea lui Eduard Doandeș,
președintele FRJ

Bătaie în familie! Pe
medalii!

Corina Căprioriu este la prima ei medalie cucerită la o
competiție importantă de seniori. Sportiva legitimată la „U” CSM
Cluj – Dinamo București a găsit „în familie” acel strop de
motivație care a ajutat-o să urce pe podium.

Corina (23 de ani) este logodită cu un sportiv de top,
„liberistul” Ștefan Gheorghiță, care săptămâna trecută a cucerit
bronzul la CE de la Baku. „De când am plecat spre Austria i-am spus
că trebuie să iau și eu medalie. M-a motivat mult performanța lui”,
spune Căprioriu.

n tribunele sălii vieneze s-a aflat, ca un talisman, și Ștefan.
După calificarea în finală, Gheorghiță n-a mai avut răbdare să o
aștepte pe Corina, mergând după logodnica sa în sala de încălzire.
„Acum, sunt doi medaliați în familie. Sperăm să mergem amândoi la
Olimpiadă. Ce dacă m-a depășit în performanță? Tot la noi în casă e
și această medalie”, a spus el. Cei doi s-au cunoscut în 2004, când
Ștefan se afla la Cluj cu lotul de juniori.

Fata lugojeană

Corina a început judoul în localitatea natală, Lugoj, cu
profesorul Adalbert Batkay. „M-am luat după unul dintre frații mei.
El făcea judo și am vrut să văd și eu cum este. El s-a lăsat, eu am
continuat”, povestește ea. Din 2000, ea a fost selecționată la
Centrul Olimpic de la Cluj, unde a început să lucreze cu Gianina
Inclenzan și Florin Berceanu. Ca o surpriză suplimentară, la
Europene Căprioriu a fost încurajată și de frații ei, Cosmin și
Răzvan.

FOTO: Tamas
Zahonyi, IJF

Publicat: 23 04. 2010, 05:17
Actualizat: 25 04. 2010, 11:36