Vanda Hădărean a câștigat titlul de Miss World Fitness! A patra oară!

Stabilită de 11 ani în Canada, fosta gimnastă Vanda Hădărean (34
de ani) a ridicat deasupra capului, la finele anului trecut,
trofeul decernat câștigătoarei concursului Miss World Fitness. În
traducere: o româncă superbă posedă un trup decupat din manualele
de anatomie! Unul sculptat, cel mai bine defintit și superlativele
pot zbura din toate părțile. Ochi migdalați, privire captivantă,
ten măsliniu… Gata!

Gimnastica de la Deva te poartă pe căi nebănuite. Unele fete se
apucă de antrenorat, altele aruncă trecutul într-un colț obscur al
unui sertar afectiv. Dar mai e o categorie. Fetele ce duc ștafeta
pe culoare adiacente sportului Zeiței de la Montreal. Adică spre
fitness. Acea mișcare echivalentă cu un izvor de sănătate, acea
mișcare sinonimă cu întreținerea unui trup bine definit.

Ai abdomen?
O țintă ochită și de playboy-i din dreptunghiul verde… Cristiano
Ronaldo șoptește cât să-l audă un vestiar întreg că face 3.000 de
abdomene! Mutu zice că pornește de la 2.000! Iar prin sălile de
fitness din România fetele pregătesc vara! Cum? Se agață de bară,
de fiare, se împiedică în bicicletele statice sau își așază
prosopul tacticos… sub spate! Cu genunchii flexați, mânuțele pe
lângă corp și mintea la noua rochie de seară. Sau la iubitul din
vis. De ce? Pentru că surplusul de kilograme le aduce numai în fața
oglinzii. Poate așa s-a apucat și Vanda de fitness!? Nuuuu, cu
siguranță, nu! Ea e o profesionistă! Model pentru mulți!

Ah, rochia!
Iar la finele anului trecut a dat din nou lovitura, luând caimacul
la o nouă ediție a concursului Miss World Fitness. Pentru a patra
oară consecutiv! O competiție cu trei probe: exercițiul de 90 de
secunde, defilarea în costum de baie și momentul rochiei de seară.
„Este obiectivul pe care mi l-am propus, am lucrat mult și,
bineînțeles, la finalul concursului am fost foarte fericită. De
obicei am emoții mari la runda de rochie de seară cu interviu, însă
anul acesta, odată ce am început, nu am avut probleme, de asemenea
am emoții înainte de runda de exercițiu, dar, din nou, odată ce
încep exercițiul, parcă nu mai vreau să se termine”, a mărturisit
Vanda pentru Sport.ro.

Cu antrenamente continue, cu ambiție uriașă și o plăcere
nebănuită pentru mișcare și la 34 de ani, supremația româncei în
fitness-ul mondial pare abia la început. Ce ziceți?


Vanda, om de bază în echipă

În vârstă de 34 de ani, Vanda Hădărean a fost componentă a echipei
feminine de gimnastică a României între 1990 și 1993. Vicecampioană
olimpică cu echipa în 1992, în Barcelona, Vanda a pășit într-o sală
de gimnastică pe când avea 5 ani, în orașul natal, Cluj. La 13 ani
a fost selecționată în lotul național de juniori, etapă în care a
devenit campioană europeană la individual compus și la paralele. La
senioare a fost componentă de bază a echipei ai cărei lideri erau
Lavinia Miloșovici și Gina Gogean. Printre cele mai notabile
performanțe se află argintul olimpic cu echipa, bronzul mondial, la
Indianapolis, tot cu echipa, dar și medalia de bronz la individual
compus la Europenele de la Nantes (1992). Vanda s-a retras la
vârsta de 18 ani.

A pozat
în Playboy pentru 5.000 USD

În luna august a anului 2000, atunci când românii abia descopereau
pe tarabele chioșcurilor de ziare revista Playboy, Vanda Hădărean a
fost protagonista acelui număr. Un pictorial fierbinte, devorat de
curioși de toate vârstele, i-au conferit clujencei o celebritate
mai altfel. Se spune că pentru shootingul foto de acum 11 ani,
Vanda ar fi încasat un cec de 5.000 de dolari.

Nadia Comăneci e preferata
Vandei

Publicat: 17 01. 2011, 08:34
Actualizat: 17 01. 2011, 08:35