Primul duel al sportivilor care vor urca în ring sâmbătă seară la Superkombat World Grand Prix 11 este programat vineri, de la ora 17:00, la cântarul oficial deschis publicului care va avea loc pe Scena Talentelor de la etajul 2 al centrul comercial Galleria Arad, în incinta căruia se va disputa și gala transmisă în direct în 75 de țări de pe 4 continente. Sebastian Ciobanu, Andrei Stoica, Dzevad Poturak și Alexandru Lungu au programată și o sesiune de autografe și poze.
Deoarece în momentul de față singurele bilete disponibile pentru gala de sâmbătă seară sunt cele de la mesele VIP, Galleria Arad a organizat două puncte în interiorul centrului comercial, acolo unde va fi proiectată gala, numărul locurilor disponibile fiind de aproape 1.000. În altă ordine de idei, toate meciurile de la gala de la Arad vor fi cotate la Stanleybet, una dintre cele mai mari case de pariuri din Europa, acestea fiind disponibile începând de astăzi în oferta bookmakerului britanic.
Conform președintelui Superkombat, Eduard Irimia, marocanul Fikri Ameziane a declarat forfait din cauza unei accidentări și nu va mai participa la piramida de 4, locul său urmând să fie luat de câștigătorul preselecției „Bodyguarul – Forțe Speciale” Răzvan Ghiță. Astfel, elevul lui Ciprian Sora îl va înfrunta pe Goran Radonjic, un luptător care în 2010 a terminat la egalitate cu Ismael Londt, nimeni altul decât campionul mondial Superkombat la categoria grea.
În total, la Superkombat WGP 11 Arad, programată să înceapă de la ora 21:30, și care va fi transmisă în direct pe Eurosport și Sport.ro, se vor disputa un total de 8 meciuri, printre care și titlul național Local Kombat la categoria 75 de kilograme. În premieră pentru un World Grand Prix Superkombat, doi sportivi vor avea șansa să se califce la Final Elimination, programată pe 10 noiembrie la Craiova: câștigătorul piramidei și învingătorul meciului Sebastian Ciobanu vs Dzevad Poturak.
Fight-card oficial Superkombat World Grand Prix 11 Arad: Super-fight (-72 kg) 1. Alex Tropimov (Israel) vs Claudiu Bădoi (România) Semifinale (+96 kg) 2. Goran Radonjic (Muntenegru) vs Razvan Ghita (Romania) 3. Steve Banks (SUA) vs Roman Kleibl (Cehia) Super Fight (-95 kg) 4. Toni Milanovic (Croatia) vs. Andrei Stoica (România) Super Fight (+125 kg) 5. Deutsch Pu’u (SUA) vs Alexandru Lungu (România) Super Fight (+96 kg) 6. Dzevad Poturak (Bosnia și Herțegovina) vs Sebastian Ciobanu (România) Finala turneului (+96 kg) 7. Învingător semifinală 1 vs Învingător semifinală 2 Titlul național Local Kombat Romania (75 kg) 8. Adrian Mitu (România) vs Miodrag Olar (România)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER