Echipa de hochei Dunărea Galați a reușit o victorie de senzație, scor 7-6 după prelungiri, în deplasare, cu Dunaujvarosi (DAB), partidă disputată miercuri seară și contând pentru Liga Mol.
DAB a condus cu 1-0, apoi gălățenii au preluat conducerea prin golurile marcate de Buschbacher și Rusnak, iar cu 24 de secunde înainte de prima pauză gazdele au egalat la 2.
În repriza a doua, echipa maghiară a făcut pasul în față, a condus cu 4-2, iar Dunărea a replicat rapid și a făcut 4-4 prin Pal Zsombor și Lorincz, dar DAB a mai înscris o dată și la ultima pauză s-a intrat cu 5-4. În minutul 53 s-a ajuns la 6-4, iar cei de la Dunărea au revenit din nou, au înscris prin Hildebrand și apoi prin Krajci, împingând astfel meciul în prelungiri, după emoții uriașe: cei de la Dunaujvarosi au înscris la ultima fază, arbitrii au ajuns la analiza video și nu au validat golul pentru că pucul intrase în poartă după ce s-a terminat timpul de joc. În repriza suplimentară, Dunărea a rezistat aproape două minute în inferioritate numerică și apoi a marcat golul victoriei care-i aduce două puncte în clasament, prin Robert Krajci.
Această victorie este una impresionantă prin condițiile în care a fost obținută: antrenorul Marius Trandafir nu a putut folosi mulți jucători importanți, absenți din cauza accidentările, iar arbitrajul a fost cam favorabil gazdelor. În plus, în repriza a doua Zoltan Pal a primit pedeapsă de meci, iar din acel moment Dunărea a evoluat aproape numai în două linii!
Reamintim că vineri seară, Dunărea a câștigat finala Cupei României, 6-5 cu HSC Miercurea Ciuc, tot după o revenire uimitoare, de la 0-3 înaintea ultimei reprize, apoi de la 3-4 și 4-5, iar arbitrii au avut și atunci nevoie de ajutorul înregistrării video, pentru validarea golului victoriei.
În clasamentul Ligii Mol, Dunărea este pe locul 7, cu 37 de puncte, cu 5 mai mult decât Ferencvaros, echipă aflată pe locul 9, dar cu trei meciuri mai puțin jucate. În play-off se califică primele opt clasate.
Dunaújvárosi Acélbikák – Dunărea Galați 6-7 (2-2, 3-2, 1-2, 0-1) – după prelungiri
DAB: Duschek – Hruby 1, Ladygin (1), Azari 1 (1), Cseter (2), Dansereau 2 (1), Pfeil, Ölander, Becze (1), Nagy (1), Kaszkov 1, Lencsés, Lévai, Németh, Borbás, Léránt, Pál, Török, Mátyásy, Odnoga (1), Tanka 1. Antrenor: Lee Gilbert.
Dunărea: Lakosil – Tamas, Bednar (2), Krajci 2 (2), Rusnak 1 (4), Bushbacher 1, Flinta (1), Pal Zs. 1, Lorincz 1 (1), Mihaly (1), Pal Z., Rasulov (1), Munteanu, Popa, Neagos, Hildebrand 1 (1). Antrenor: Marius Trandafir.
Foto: Sorin Pană (Sportul Ilustrat) și acelbikak.net
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER