Ali Carter, Shaun Murhpy și Ryan Day s-au calificat duminică seară în turul II al Campionatului Mondial de snooker, alăturându-se lui Ronnie O”Sullivan și Ken Doherty, ceilalți doi jucători care au obținut dreptul de a fi prezenți mai departe în competiție
Revenit în circuit după ce a fost diagnosticat cu cancer testicular, Ali Carter a avut probleme serioase în fața debutantului chinez Xiao Guodong, în prima rundă a Mondialului care are loc la Sheffield. Finalist la edițiile din 2008 și 2012, Carter părea că nu are probleme în a controla jocul, însă Guodong a revenit spectaculos în sesiunea finală, reușind să egaleze la 8. În cele din urmă, experiența superioară a lui Carter, prezent la al 12 turneu mondial, și-a spus cuvântul, iar englezul de 34 de ani a reușit un break de 80 de puncte pentru a face 9-8. De fapt, în ultimele două frameuri, Guodong nici nu a mai punctat, iar Carter s-a calificat în turul următor, unde va întâlni câștigătorul meciului Mark Selby – Michael White.
Shaun Murphy și Marco Fu s-ar putea întâlni în turul II al Campionatului Mondial de snooker
Murphy și Day, victorii în joc decisiv
Și Shaun Murphy a mers în turul următor al Mondialului de snooker după un meci pe muchie de cuțit. Campionul mondial din 2005 a avut nevoie de frame decisiv în meciul cu Jamie Cope, de care a dispus cu 10-9. A fost un joc echilibrat, în care Murphy părea că are avantajul, însă Cope a revenit la masă după un break de 35 de puncte al englezului, finalizat cu bila albă în buzunar. Însă jucătorul de 28 de ani a ratat când mai erau doar două bile roșii pe masă, iar Murphy, cap de serie numărul 9, nu a iertat și a închis masa. În turul următor, Murphy îl va întâlni pe câștigătorul meciului dintre Marco Fu și Martin Gould.
Poate cel mai echilibrat meci a fost însă cel dintre Ryan Day și Stephen Maguire. Galezul, aflat la al nouălea Mondial, a irosit un avantaj de trei frame-uri, iar Maguire a revenit amenințător pentru a forța jocul decisiv. Totuși, Day a avut nervii mai tari și, cu un break de 92 de puncte, a mers mai departe în turul doi, acolo unde va juca fie contra lui Judd Trump, fie a lui Tom Ford.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER