VIDEO | Campioana mondială și europeană care a pus pe jar pe toată lumea cu un „striptease” pe gheață. Cum arată „dansul” care a stârnit controverse puternice: „M-am uitat în oglindă. Îmi place cum arăt”

Patinatoarea din Rusia, Elizaveta Tuktamysheva, campioană mondială și europeană, a devenit faimoasă pentru stilul pe care-l prezintă în concursurile la care e prezentă. Sportiva a vorbit despre coregrafiile controversate pe care a ales să le abordeze, mai ales după ce a prezentat un program considerat striptease la Quebec, în 2018.

Sportiva a primit numeroase critici pentru modul său de a se prezenta pe gheață, într-un sport grațios precum patinajul. Totuși, Tuktamysheva se declară mulțumită de „revoluția” pe care a produs-o printre „coregrafiile tradiționale”: „Sunt diferită față de celelalte patinatoare. Ador să-mi pun amprenta asupra coregrafiilor mele. Iubesc să fiu curajoasă și să dobor stereotipuerile în privința femeilor care patinează.

Știu că video cu programul meu a adunat peste un milion de vizualizări pe YouTube, dar încerc să nu dau importanță unor astfel de lucruri. Sunt sigură că a fost bun, dar, de asemenea, au fost multe cuvinte urâte adresate mie, mai ales din partea femeilor”,  a declarat rusoaica, conform rt.com

„Oamenii s-au obișnuit cu coregrafii tradiționale, iar din senin a apărut altceva, care a pus pe jar lumea patinajului. Desigur, pe unii i-a enervat, dar prefer să-i ignor. M-am uitat în oglindă și am acceptat că nu am corpul unui model. Da, sunt mică, dar îmi place cum arăt. Acele comentarii negative nu înseamnă nimic pentru mine”, a adăugat Tuktamysheva. 

Surprinzător, dar coregrafia-striptease a rusoaicei, care a inaugurat acest stil în Canada, în octombrie 2018, a încurajat mai multe patinatoare să abordeze un astfel de „dans” pe gheață. Elizaveta Tuktamysheva va reprezenta Rusia la următorul Campionatul Mondial de patinaj, care are loc în Japonia  

Publicat: 06 04. 2019, 21:43
Actualizat: 07 04. 2019, 15:28