VIDEO EXCLUSIV | Eva Tofalvi, a doua româncă depistată pozitiv cu Meldonium, a vorbit la ProSport Live: „Știu că sunt nevinovată, nu aveam nevoie de acest scandal!”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze

UPDATE: Eva Tofalvi este a doua sportivă din România depistată pozitiv cu meldonium. Sportiva din Miercurea Ciuc susține că este nevinovată și că a luat acest medicament în decembrie anul trecut.

Tofalvi afirmă că meldonium nu ajută la creșterea performanței sportive, ci doar la o refacere mai rapidă.

„Sunt șocată, dar știu că sunt nevinovată. Am luat medicamentul înainte de 1 ianuarie, în decembrie, nu mai știu exact când, 20 decembrie, ceva de genul ăsta. Nu luam dacă știam că vor fi probleme, nu aveam nevoie de acest scandal. Nu am un staff medical, dar ca oricine om mă duc la medicul de familie dacă am probleme. Pot să dovedesc că sunt nevinovată, nu am mai luat niciodată meldonium în afară de decembrie. Acest medicament nu te ajută la performanță, poate să te ajute la refacere cel mult”, a declarat Eva Tofalvi la ProSport LIVE.


Loviturile pentru sportul românesc vin succesiv. După ce luni seara, ProSport a publicat în exclusivitate informația potrivit căreia atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv, în acestă seară, IBU (Federația Internațională de Biatlon) anunță că Eva Tofalvi a fost depistată pozitiv tot cu Meldonium!

Eva (37 de ani) este cea mai bună sportivă din disciplinele de iarnă, a fost prezentă la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat o etapă de Cupă Mondială. Sportiva din Miercurea Ciuc a fost depistată pozitiv cu Meldonium la etapa de Cupă Mondială de la Oslo, de la începutul lunii martie, scrie siteul Federației Internaționale.

Jurnalistul Sorin Anghel de la siteul www.mariustuca.ro a discutat în urmă cu puțin timp cu valoroasa sportivă din Miercurea Ciuc.

„Am avut bronșită și mi-a fost prescris acest medicament de către medic. Am toate hârtiile de la doctor, am fost și la cardiologie. Mi s-a găsit un murmur cardiac. Nu știu exact cum se numește boala. Am să mă retrag. Știam de acum zece zile că am fost depistată pozitiv. Și acum două zile, când am vorbit, m-am ferit să spun clar acest lucru, dar ți-am dat de înțeles că am probleme.

Niciodată nu ți-am zis atât de clar că trebuie să mă las pentru că am probleme. M-au anunțat încă de acum 10 zile și mi-au cerut să scriu o scrisoare pentru a le explica ce s-a intamplat. Tot sezonul m-am simțit obosită. S-a prins și doctorița de la IBU. Nu am știut că această substanță nu iese din organism. Dacă știam că o să apară problema asta, mă lăsăm din decembrie.

Nu am vrut să am un astfel final de carieră. Eu le-am zis tuturor prietenilor de această problema și am sufletul curat. În septembrie se vor analiza toate cazurile și voi ieși basma curată. Până atunci, trebuie să îndur orice. Am vorbit și cu Puiu Gaspar, secretarul Federației Române de Schi și Biatlon. Mi-a spus că dorește să fim deschiși, să nu ascundem nimic, pentru că numai așa putem demonstra că suntem curați”, a spus Eva Tofalvi pentru sursa mai sus citată.

Potrivit Agerpres, Federația internațională de biatlon (IBU) a anunțat pe 6 aprilie că suspendă provizoriu unele proceduri legate de cazuri de dopaj cu meldonium, în așteptarea concluziilor unui studiu făcut de Agenția mondială antidoping (AMA).

„Am avut bronșită și mi-a fost prescris acest medicament de către medic. Am toate hârtiile de la doctor, am fost și la cardiologie. Mi s-a găsit un murmur cardiac. Nu știu exact cum se numește boala. Am să mă retrag. Știam de acum zece zile că am fost depistată pozitiv. Și acum două zile, când am vorbit, m-am ferit să spun clar acest lucru, dar ți-am dat de înțeles că am probleme. Niciodată nu ți-am zis atât de clar că trebuie să mă las pentru că am probleme. M-au anunțat încă de acum 10 zile și mi-au cerut să scriu o scrisoare pentru a le explica ce s-a intamplat. Tot sezonul m-am simțit obosită. S-a prins și doctorița de la IBU. Nu am știut că această substanță nu iese din organism. Dacă știam că o să apară problema asta, mă lăsăm din decembrie. Nu am vrut să am un astfel final de carieră. Eu le-am zis tuturor prietenilor de această problema și am sufletul curat. În septembrie se vor analiza toate cazurile și voi ieși basma curată. Până atunci, trebuie să îndur orice. Am vorbit și cu Puiu Gaspar, secretarul Federației Române de Schi și Biatlon. Mi-a spus că dorește să fim deschiși, să nu ascundem nimic, pentru că numai așa putem demonstra că suntem curați”, – See more at: http://www.mariustuca.ro/sport/27809-tofalvi-biatlon-dopaj-meldonium#sthash.wr0fh1pW.dpuf
  • Meldonium este un remediu cardioprotector, normalizează metabolismul miocardului. Mecanismul de acțiune determină multiplele lui efecte farmacologice: crește capacitatea de muncă, reduce simptomele suprasolicitării fizice și intelectuale, activează imunitatea tisulară. În plus, meldoniul posedă acțiune tonizantă asupra sistemului nervos central.
  • Maria Șarapova este cea mai cunoscută sportivă prinsă cu Meldonium de pe o listă cu peste 100 de sportivi prinși în 2016 cu această substanță

VOM REVENI CU AMĂ‚NUNTE

Publicat: 13 04. 2016, 10:27
Actualizat: 13 04. 2016, 16:47