VIDEO Experiența lui Jacobsen, împărtășită tuturor! Ce simte un săritor cu schiurile în timpul unui zbor

Anders Jacobsen a împărtășit fanilor săi modul în care se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Soci, într-un videoclip extrem de interesant

  • *Jacobsen este câștigător al Turneului celor Patru Trambuline în 2007

Anders Jacobsen (28 de ani) nu are cel mai bun sezon în Cupa Mondială, fiind pe locul 28 în clasamentul general al competiției, cu doar 60 de puncte după 12 etape. Însă norvegianul se pregătește asiduu pentru Jocurile Olimpice de la Soci în țara natală, pe trambulina de la Lillehammer.

În timpul antrenamentelor, norvegianul care a câștigat nouă etape de Cupă Mondială și are 26 de podiumuri în aceeași competiție, a avut timp să le ofere fanilor și o perspectivă amplă a ceea ce experimentează un săritor cu schiurile în timpul săriturii. Cu ajutorul unei camere GoPro, Jacobsen și-a filmat atât pregătirea unei sărituri, cât și săritura propriu-zisă. Impresionează faptul că norvegianul nu-și mișcă decât foarte puțin capul în imagini, fiind static, pentru un stil cât mai bun al săriturii.

Videoclipul a devenit hit, strângând aproape 200.000 de vizualizări în mai puțin de 36 de ore.

Publicat: 10 01. 2014, 08:42
Actualizat: 10 01. 2014, 08:43