Un pescar german a reușit să prindă cel mai mare somn capturat vreodată. „Monstrul” măsoare 2,74 de metri și a fost prins pe râul Tarn, din sud-vestul Franței.
Jean-Christophe Conejero a devenit celebru după ce zilele trecute a reușit să prindă în undiță cel mai mare somn capturat vreodată. Este vorba despre un pește care măsoară 2,74 metri. Vechiul record a fost stabilit în 2015, tot în Franța, când a fost prins un somn cu un centimetru mai scurt decât cel de acum, 2,73 centimetri și cu o greutate de 130 de kilograme.
Jean-Christophe Conejero a avut nevoie de aproximativ 10 minute pentru a scoate „bestia” din apă. Bărbatul a recunoscut că „a avut mare noroc” să prindă „peștele vieții”. De altfel, râul Tarn a devenit cunoscut pentru peștii uriași care există aici. Frecvent, pescarii scot din apă somni de peste doi metri și tot mai mulți împătimiți ai acestui sport din toată lumea vin aici din acest motiv.
Jean-Christophe Conejero este pescar sportiv de meserie, trăiește în Germania, aproape de granița cu Franța și obișnuiește să călătorească în toată lumea în căutare de capturi record.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER