Retrasă din activitate după competiția londoneză, Alina antrenează o grupă de copii la CSA Steaua și este implicată în mai multe proiecte care promovează judo-ul în rândul copiilor. O tipă credincioasă, care ținea tot Postul Paștelui încă de când era sportivă, Alina a acceptat provocarea ProSport de a vorbi, în Săptămâna Patimilor, despre credință, Dumnezeu și pregătirea pentru Noaptea de Înviere.
Alina, ce înseamnă credința pentru tine? Totul . Întotdeauna am fost credincioasă, de mică am fost așa pentru că lumea asta e făcută de Cineva și acel Cineva cred că este Dumnezeu. Când îți dorești cu adevărat ceva, lupți pentru a obține, însă totul se poate face doar cu ajutorul credinței. Eu am avut momente în care chiar am simțit că Dumnezeu a fost aproape de mine, m-a ajutat și atunci nu am cum să nu fiu credincioasă.
Ai simțit prezența lui Dumnezeu? Da. Depinde și cum privești lucrurile. Am simțit prezența Lui ca ceva care mi-a dat putere și curaj să merg mai departe, care mi-a întărit deciziile, m-am simțit protejată, am simțit că cineva veghează asupra mea.
Mergi și la biserică? Nu merg foarte des, recunosc. Sunt credincioasă și nu cred că prin faptul că mergi zilnic la biserică îți arăți astfel credința. Credința o ai în tine, indiferent că mergi sau nu la biserică. Important este să crezi și să faci ceea ce ți se spune la Bibilie, iar eu cred că sunt multe pe care nu le fac, așa cum alții care merg la biserică, le fac. Când simt nevoia să merg la biserică merg, dar repet, credința o am în mine. Sunt bucuroasă când ajung să merg, o dată sau de două ori, cel mai des merg când sunt sărbători.
Cât din această credință o ai din familie? Nu mult. Așa am simțit eu, nu a fost ceva din familie. Nu prea se vorbea în casă despre credință, părinții mei nu erau genul care să meargă săptămânal la biserică, nici acum nu sunt ei prea bisericoși. Eu așa am fost dintotdeauna, credincioasă, chiar încercam să îi fac pe ai mei să creadă, să devină mai credincioși. De asta zic, că totul trebuie să vină din interior, nu poți obliga pe cineva să fie credincios, e o opțiune personală.
Ai fost printre puținii sportivi care țineau post. Cum reușeai să faci față? Da, țineam și țin în continuare tot Postul Paștelui, lunea, miercurea și vinerea. Mă abțineam să mănânc carne și tot ce conținea animal. Niciodată nu m-am simțit slăbită pentru că postesc, din contră chiar mă simțeam bine. Aveam patru zile în care puteam să mănânc mai bine și îmi reveneam.
Când mergeai la concursuri erau probleme cu făcutul meniului din cauza faptului că posteai? Nu. Fiecare era liber să își aleagă ce dorea. În plus, eu am fost norocoasă că puteam mânca orice, nu țineam niciodată dietă, am putut să am un regim așa cum am dorit eu, nu am suferit niciodată că aș fi dorit să mănânc ceva și trebuia să slăbesc, să fac categorie. Niciodată nu am avut treabă cu slăbitul.
„Duc tot Postul până la capăt”
Postești și acum? Da. Chiar dacă am fost săptămâna trecută m-am împărtășit și spovedit, chiar la părintele care ne-a cununat, duc tot Postul până la capăt. Am zis că e Săptămâna Mare și trebuie să țin post.
Te rogi? De obicei mă rog când simt nevoia și mai rar când trebuie să iau decizii, să mă lumineze să găsesc calea cea bună.
Îți făceai cruce când intrai pe tatami în concursuri? Nu. Am credința în mine, nu fac paradă de ea. Deși la Bibile scrie să nu ne fie rușine de a ne arăta credința, nu am simțit nevoia de a-mi face cruce înaintea unui concurs.
Ce înseamnă pentru tine Săptămâna Mare? Este pregătirea pentru Înviere, să fim alături de cel care și-a dat viața pentru noi,ca să putem să primim și noi sacrificiul lui Iisus.
Te pregătești în vreun fel special pentru această săptămână? Nu. Doar țin post și încerc să fiu mai liniștită.
Mergi la biserică în Noaptea de Înviere? Da, bineînțeles. Merg să iau Lumină și să o duc acasă. Îmi amintesc că la un moment dat eram în cantonament, în Cluj, și știind cum se procedează în București,am luat Lumină în Noaptea de Înviere și cu lumânarea aprinsă am dorit să merg la cămin, să luminez camera. Atunci toți au sărit ca să sting lumânarea, că de ce mai merg cu ea aprinsă, că la ei așa e, ai luat lumină, ai zis „Hristos a Înviat!” și gata. Păi, de ce mai luați lumină dacă nu o folosiți? Am fost dezamăgită un pic, nu am înțeles de ce se procedează așa.
Alina Dumitru și viața de antrenor de judo
Cum e viața de antrenor? Frumoasă, mai ales când vezi că încep să apară și rezultatele. E un lucru nou, frumos, mă bucur că micuții au început să mă asculte. Mă bucur că am și eu ce să le arăt din experiența mea.
Ce-ți dorești cel mai mult în postura de antrenoar? Să ajung cu un copil pe care îl antrenez la Jocurile Olimpice. Cred că e dorința fiecărui antrenor să ajungă cât mai sus cu sportivul pe care îl pregătește.
Ce alte proiecte mai ai? Avem un proiect foarte interesant cu cei mici, realizat împreună cu Federația Internațională de Judo, „Judo în școli” se numește, unde vom încerca să introducem judo-ul ca oră de educație fizică, să învețe căderile, poate o tehnică de secerare, una de încărcare. Dar cel mai important e să devină disciplinați pentru că sportul te disciplinează și de ce nu, poate unul, îmi ma călca pe urme și va deveni campion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER