Neil Robertson (28 de ani – numărul nouă mondial în clasamenul provizoriu, actual număr doi în clasamentul general) este noul campion mondial la snooker după ce a reușit să câștige finala cu Graeme Dott.
Australianul s-a impus în ultimul act al competiției cu scorul de 18-13, devenind primul om din afara Insulelor Britanice care se impune la Crucible după o perioadă de 30 de ani. Ultima persoană care a reușit acest lucru a fost canadianul Cliff Thorburn, în 1980.
„Este incredibil! Nu pot să cred. Cheia acestui turneu a fost acea revenire de la 5-11. Știam că dacă voi putea întoarce acel scor, voi putea face orice. Finala cu Dott a fost o bătălie titanică”, a spus Robertson după câștigarea finalei, în timp ce învinsul, Graeme Dott, s-a declarat neputincios în fața noului campion mondial: „Și eu, și el am încercat să ne facem jocul obișnuit. Am încercat să fac tot ceea ce mi-a stat în putință, dar nu am putut întoarce rezultatul”.
Acesta este cel de-al 5-lea trofeu câștigat de australian din tot atâtea finale disputate. Celelalte patru titluri: Grand Prix (2009), Bahrain (2008), Welsh Open (2007) și Grand Prix 2006.
Pentru Dott a fost cea de-a treia finală de Campionat Mondial, el reușind să câștige titlul suprem o singură dată, în 2006, după o altă finală care a durat enorm și în care l-a răpus pe „The Force” Peter Ebdon.
De notat că, exceptând faptul că finala s-a întins până după ora 1:00(ora 3 în România), ea nu a avut nimic memorabil – ultimul act a fost marcat de erori inadmisibile la un asemenea nivel. Ca un indiciu al nivelului la care s-a jucat, ar trebui să menționăm că „the thunder from down under” nu a reușit în toată finala un break de peste 100 de puncte, deși s-a impus. Nici „pocket dynamo” nu a stat mai bine la acest capitol, el reușind unul singur.
Sursa foto: www.neilrobertson.net
VEZI CEREMONIA DE PREMIERE
Steve Davis și Peter Ebdon, out din top 16- vezi clasamentul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER