Tiberiu Ușeriu a câștigat cursa de plus 350 de mile a Maratonului Arctic Ultra 6633, el ajungând la ultimul punct de control, Tuktoyaktuk, la puțin timp după ora locală 16.00. Românul s-a impus pentru a treia oară consecutiv în maratonul considerat cel mai dur din lume. Ceilalți trei români care au luat startul au abandonat în primele două zile.
Tibi Ușeriu a parcurs peste 380 de mile în mai puțin de 173 de ore și a suportat condiții extreme de temperatură, suferind degerături și umflături ale feței, dar nu a abandonat. „Am terminat! Măi, am intrat într-o furtună, patru ore, ai de capu” meu! O fost cât pe ce să mă scoată ăștia! Deci o fost ceva… ai de capu” meu! La mișto… o fost cireașa de pe tort!
Mă bucur c-am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Dec ultima parte, asta de 160 de kilometrim îi numai urcări și coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat. Dar așa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuți. Dar na, de asta am venit: să o termin, și mă bucur și că am câștigat-o.
Mulțumesc celor care m-or urmărit, vouă că mă suportați, sponsorilor care m-au ajutat și mă ajută în continuare, și să ne vedem cu bine, acasă! Cu drag! Mă pun, că îs praf. Deci, de fiecare data cred că-s mai praf decât am fost ultima dată”, a spus Tibi într-o convorbire telefonică relatată pe pagina de Facebook, Tasuleasa Social. Românul a devenit singurul din lume ce a încheiat pe primul loc cursa, el având trei titluri consecutive, în 2016, 2017 și cel actual.
În 2016, Ușeriu a încheiat maratonul în 173 de ore și 40 de minute, suportând temperaturi și de minus 62 de grade Celsius. La start au mai fost doi români, Vlad Tănase și Andrei Roșu, ambii terminând la egalitate pe locul trei. Anul trecut, Tibi s-a impus cu timpul de 158.25 ore.
Ceilalți trei români care au luat startul la ediția de acum a maratonului, Polgar Levente, prima persoană cu dizabilități din lume care a fost acceptată, Florentina Iofcea și Avram Iancu au abandonat în primele două zile ale cursei ce a început la data de 8 martie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER