VIDEO | Weekend istoric la Vikersund. Stabilit sâmbătă de Peter Prevc, recordul mondial la sărituri cu schiurile a fost doborât după doar 24 de ore. Fannemel a aterizat cu bine la 251,5 metri

Norvegianul Anders Fannemel a stabilit duminică, în a doua etapă de la Vikersund, un nou record mondial la zbor cu schiurile, în urma unui salt de 251,5 metri. Săritura istorică vine la doar o zi după ce slovenul Peter Prevc stabilise noul record mondial, ajungând la 250 de metri.

Sâmbătă, în cadrul primei etape de la Vikersund, slovenul Peter Prevc a uimit lumea sportului cu o săritură de 250 de metri, devenind primul om care ajunge la această distanță și depășind cu 3 metri și jumătate precedentul record, deținut de un alt norvegian, Johan Remen Evensen, care zbura 246,5 metri, tot la Vikersund, în 2011.
 

La 24 de ore distanță, în prima manșă a etapei de duminică de la Vikersund, recordul slovenului a fost depășit. În vârstă de 23 de ani, norvegianul Anders Fannemel, care sâmbătă s-a oprit la 245 de metri, și-a găsit locul în istorie, ajungând la 251,5 metri, cu un metru și jumătate mai departe decât Prevc.

Paradoxal, săritura senzațională din prima manșă nu a fost de ajuns pentru reprezentantul gazdelor. Fannemel a terminat concursul pe locul secund, la peste 40 de puncte în spatele câștigătorului, neamțul Severin Freund.


Fannemel a stabilit un record mondial, dar a trebuit să se mulțumească cu locul secund în clasamentul etapei.

Vasiliev a ajuns la 254 de metri!

Sfârșitul de săptămână superb din Norvegia a produs un zbor și mai lung. În ședința de calificare pentru etapa de duminică, rusul Dmity Vasiliev a zburat 254 de metri, cu patru mai mult decât o făcuse Prevc cu o zi în urmă, dar a căzut la aterizare, motiv pentru care săritura sa nu a putut fi omologată.


 

Publicat: 16 02. 2015, 15:20
Actualizat: 16 02. 2015, 15:21