Vin premierile pentru medaliații europeni!

Ministrul Tineretului și Sportului a declarat, astăzi, într-o conferință de presă că medaliații la Europenele din acest an își vor primi banii pentru premieri într-o săptămână. „ Banii vor fi achitați într-o săptămână către federații, dar trebuie să ne gândim că vom rămâne fără bani”, a declarat ministrul MTS, care a prezentat și felul în care bugetul ministerului este împărțit, pentru sport fiind alocate aproape 80 de procente din total. "Ministerul Tineretului și Sportului funcționează cu bugetul construit anul trecut, în mandatul trecut al agențiilor. De abia anul acesta vom gândi un nou buget, după politica ministerului și vom putea solicita sume în plus. Programele pentru tineret au o pondere în buget de 12,25 la sută, programele pentru studenți au 9,45 la sută, iar programele pentru sport au 78, 30 la sută", a spus demnitarul.

Federația de Kempo și cea de Arte Marțiale nu vor beneficia încă de premieri, președinții celor două foruri fiind în continuare în discuții cu oficialii MTS, din cauză că sumele cerute de aceștia pentru personalul administrativ sunt foarte mari. „Mai sunt doar două federații cu care încercăm în acest moment să clarificăm situația, este vorba de FR de Kempo și FR de Arte Marțiale, unde premierile sunt deocamdată blocate. Cred că suntem singurul minister în care, atunci când s-a făcut rectificarea de buget, am făcut tot posibilul să nu diminuăm numărul de angajați, salariile acestora, activitatea sportivă, să nu luăm bani de la federații. Încercăm și sperăm ca până la sfărșitul anului să nu fim nevoiți să facem acest lucru”, a menționat ministrul.

În plus, secretarul de stat, Octavian Bellu a explicat că au fost soluționate 16 din cele 18 referate depuse de federații la MTS pentru premierile restante: „Situația este îngrijorătoare penrtru că aceste premieri  vor urma un curs ascendent sau descendent din cauza crizei economice. Federațiile au fost deschise pentru a găsi soluții, s-au oferit să renunțe la unele sume. Cred că vom ajunge la o înțelegere și cu cele două federații (nr. Federația Română de Kempo și cea de Arte Marțiale), dar când e vorba de bani, soluțiile sunt puține”.
Fostul antrenor al lotului feminin de gimnastică a explicat și modul în care sunt făcute calculele pentru premierile sportivilor. „Aceste premieri sunt elemente fluctuante, în funcție de situația economică și mai ales de legislația în vigoare. Modificările legii de anul trecut au făcut ca premierile să crească spectaculos la marile competiții. Aceste aspecte ne pun în situația să facem calcule peste calcule în așa fel încât să se păstreze un echilibru între sporturile olimpice și cele neolimpice, să existe acel efect stimulativ pentru sportivi și antrenori. Această lege ne ajută să-i premiem și pe cei care participă într-un mod mai puțin vizibil la performanțele sportivilor. Situația este puțin îngrijorătoare, pentru că și aceste premieri vor urma cursul acestei situații de criză economică și dacă în 2007 s-au putut da premieri impresionante, nu pot să prevăd ce se va întâmpla în trimestrul patru al acestui an. Dacă va mai exista o nouă rectificare a bugetului va trebui să ne dublăm eforturile pentru a nu păți ceea ce s-a întâmplat în luna octombrie a anului trecut ”.
 

Publicat: 18 06. 2009, 19:00
Actualizat: 18 06. 2009, 20:01