Vitali Klitciko, KO tehnic cu Samuel Peter

Vitali Klitciko a revenit în ring după patru ani și a făcut instrucție cu un campion mondial WBC pe care l-a pedepsit timp de opt reprize. Sătul să tot încaseze, fără să găsească soluții în ring, Peter a ales calea abandonului.
Visul fraților Klitciko a devenit de sâmbătă realitate. „Mi-am dorit dintotdeauna să fim amândoi campioni mondiali în același timp”, a declarat Vitali la finele partidei câștigate în fața celui supranumit „Coșmarul nigerian”. Dintre cele patru versiuni mari, trei au „centurile cu diamante” la brâul uriașilor ucraineni: Wladimir – IBF și WBO, respectiv Vitali – WBC.

Meciul dintre Vitali Klitciko (37 de ani) s-a disputat la Berlin, în fața a 12.000 de spectatori, și nu a avut istoric. „Doctorul” cu pumn de oțel a profitat din plin de alonja superioară și l-a tamponat pe Peter cu directe de stânga și nimicitoare croșee de dreapta. Redus la un simplu sac de antrenament, nigerianul nu a avut altă variantă decât să renunțe la finele reprizei a opta, atunci când au fost anunțate punctajele parțiale: 80-72, 80-72, 79-73, toate în favoarea lui Klitciko.

Revine și britanicul Lennox Lewis?
Vitali a reintrat astfel în posesia centurii la care a renunțat în 2005 din cauza accidentărilor și a reconfirmat un lucru deja știut: categoria grea e în criză de valori. Pe această linie, promotorul Don King, prezent la Berlin, a lansat deja o provocare: un meci între Vitali Klitciko și Lennox Lewis, revanșa întâlnirii din 2003 câștigată de britanic. Boxul începe să trăiască din amintiri!


35 de KO-uri a reușit Vitali Klitciko din cele 36 de victorii aflate în palmaresul său profesionist

Publicat: 12 10. 2008, 20:57
Actualizat: 13 10. 2008, 10:48