Starul din UFC, Khabib Nurmagomedov, trece părin momente grele după ce tatăl său, Abdulmanap Nurmagomedov, a decedat. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a contactat pe luptătorul de MMA, la scurt timp după tragedie.
Tatăl lui Khabib a murit vineri în spitalul militar din Moscova, unde era tratat pentru COVID-19, acesta a contractat cumplitul virus în luna mai. Acesta se confrunta și cu probleme serioase la creier, survenite în urma unui atac de cord și a unui accident vascular cerebral.
Conform RT Sport, Vladimir Putin l-ar fi sunat pe Khabib Nurmagomedov pentru a-i transmite condoleanțe, după moartea tatălui său.
Abdulmanap Nurmagomedov era considerat unul dintre cei mai buni antrenori de MMA din lume. Acesta l-a pregătit pe Khabib încă din copilărie.
Luptătorul Khabib Nurmagomedov, unul dintre cei mai în vogă oameni ai momentului în sport, a dezvăluit ce discuție a avut cu Vladimir Putin, președintele Rusiei, după ce l-a învins, în 2018, pe irlandezul Conor McGregor. „Țarul” i-a transmis felicitări luptătorului din Dagestan.
Victoria lui Khabib în fața lui McGregor produs entuziasm și la Kremlin și Khabib a fost sunat chiar de Vladimir Putin, imediat după meci. Luptătorul MMA a povestit cum a decurs dialogul:
„Știți, după meci era multă securitate, nu chiar securitate, ci mai degrabă poliție. Pentru că cei de la securitate nu pot face nimic în astfel de situații. Așa că poliția a venit acolo, ne-au înconjurat și ne-au escortat la vestiare. Ne-au spus că nu vom pleca prea devreme. Au avut nevoie de 2-3 ore să evacueze arena și zonele din jurul ei, să se asigure că niciun fan n-a rămas pe acolo. În acest timp, când eram înconjurați de poliție, am primit acest telefon. Nu aveam telefonul la mine. Islam Makhachev avea telefonul la el. Au sunat pe telefonul lui Islam și au zis că în câteva minute vom primi un telefon de la Vladimir Putin.
M-a sunat în acest context, m-a întebat cum stau lucrurile. I-am zis că totul e bine, dar suntem înconjurați. Putin m-a felicitat și mi-a zis că a urmărit meciul. Mi-a spus că ar trebui să-mi controlez emoțiile și să nu dau atenție provocărilor. Mi-a zis: „te așteptăm acasă!” Am vorbit aproximativ un minut. A fost foarte plăcut. Într-un astfel de moment greu să fii sunat de nimeni altul decât președintele, să te felicite, să-ți arate susținere… A fost foarte plăcut”, a dezvăluit Khabib Nurmagomedov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER