Judoka Vlăduț Simionescu și atletul Vlad Dulcescu au fost desemnați cei mai buni sportivi ai clubului Politehnica Iași în anul 2021. În vârstă de 31 de ani, Vlăduț Simionescu, sportiv pregătit de prof. Costel Năftică, a fost singurul reprezentant al unui club ieșean la Jocurile Olimpice de la Tokyo, competiție la care s-a situat pe locul 9 la categoria +100 kg.
De asemenea, Simionescu a avut un final de an foarte bun, cucerind două medalii de argint la puternicele turneee Grand Prix Zagreb și Grand Slam Abu Dhabi.
Prin aceste succese, judoka de la CS Politehnica Iași a încheiat anul pe un excelent loc 13 în clasamentul mondial al categoriei +100 kg.
„A fost un an bun pentru mine, încununat cu a doua mea participare la Jocurile Olimpice. Din păcate, nu a fost să fie o medalie la Tokyo. Mi-am dorit mult să urc pe podium, dar atât s-a putut, un loc 9. Sper ca la Paris, în 2024, să obțin această medalie. Mă bucur că am reușit să închei anul cu două rezultate foarte bune, două medalii de argint și cu un loc 13 în ierarhia mondială a categoriei”, a declarat Vlăduț Simionescu.
La rândul său, atletul Vlad Dulcescu, pregătit de prof. Dorin Ursache, a obţinut trei medalii de argint la competițiile internaționale, una la Campionatele Europene de seniori, cu ștafeta de 4×400 metri și alte două la Campionatele Balcanice de seniori, în aer liber și în sală, tot cu ștafeta de 4×400 metri. Tot la Balcaniada de seniori în aer liber, Vlad Dulcescu s-a clasat pe locul 4 în proba de 400 metri garduri.
De asemenea, atletul de la CS Politehnica Iași este multiplu medaliat la Campionatele Naționale și Cupa României.
„A fost un an bun, chiar foarte bun, dar în același timp foarte dificil, cu multe competiții. Mă bucur că am reușit să urc pe podium la întrecerile internaționale, iar pe plan intern să obțin titlul la proba mea favorită, 400 m garduri. Pentru anul 2022 îmi doresc să fiu sănătos în primul rând și să particip la Campionatele Europene”, a declarat Vlad Dulcescu.
Pe locurile 2 și 3 s-au clasat Alexandru Saucă și Vlad Săcăleanu, doi reprezentanți ai secției de tir sportiv, proba pistol, ambii sportivi fiind pregătiți de antrenorul Ioan Săcăleanu.
Alexandru Saucă este cvadruplu campion naţional şi dublu câştigător al Cupei României, în timp ce Vlad Săcăleanu a cucerit două medalii de aur la Campionatele Naționale și trei titluri la Cupa României.
În top se mai află patru atleți, trei judoka și un reprezentant al probei de pușcă, la tir sportiv.
În ceea ce privește sporturile de echipă, clubul condus de Vasile Manole a obținut în 2021 titlurile naționale la senioare și la junioare cu echipele feminine de rugby în VII, dar și un bronz la masculin. Totodată, clubul a reușit să reînființeze echipele de baschet și rugby XV seniori, pe care le-a înscris în eșaloanele secunde.
Iată cum arată topul celor mai buni sportivi ai CS Politehnica în anul 2021:
A. Secţiunea Sport Olimpic – Individual
1. Vlad Simionescu (judo, antrenor Costel Năftică) 1. Vlad Dulcescu (atletism, antrenor Dorin Ursache) 2. Alexandru Saucă (tir sportiv – pistol, antrenor Ioan Săcăleanu) 3. Vlad Săcăleanu (tir sportiv – pistol, antrenor Ioan Săcăleanu) 4. Darius Făgăraş (atletism, antrenor Dorin Ursache) 4. Mihai Cochior (atletism, antrenor Viorel Popovici) 5. Mihai Axinte (tir sportiv – puşcă, antrenor Mihai Axinte) 5. Andreea Maria Atomi (rugby VII, antrenor Neculai Tarcan) 6. Ştefania Dămăchianu (atletism, antrenor Dorin Ursache) 6. Cătălin Atănăsoaei (atletism, antrenor Viorel Popovici) 7. Tudor Darie (judo, antrenori Ioana Babiuc și Costel Năftică) 8. Cosmin Bucătaru (judo, antrenori Ioana Babiuc și Costel Năftică) 8. Alex Panaite (judo, antrenori Ioana Babiuc și Costel Năftică)
B. Secţiunea Sport Neolimpic – Individual
1. Bogdan Deac (şah, antrenor Vladimir Danilov) 2. George Stoleru (şah, antrenor Vlad Ungureanu)
C. Secţiunea Sport Olimpic – Echipe
1. Echipa Rugby VII feminin senioare (antrenori Neculai Tarcan și Gabriela Lepciuc) 2. Echipa Rugby VII seniori (antrenor Mihai Stuparu) 3. Echipa Rugby VII feminin junioare (antrenori Neculai Tarcan și Gabriela Lepciuc) 4. Echipa de baschet masculin 3×3 U18 (antrenori Gabriel Clapon și Ovidiu Stochici) 5. Echipa de baschet feminin 3×3 U18 (antrenor Emilia Marian) 6. Echipa de handbal seniori (antrenor Florin Spiridon) 7. Echipa de tir puşcă seniori (antrenor Mihai Axinte) 8. Echipa de tir pistol seniori (antrenor Ioan Săcăleanu) 9. Echipa de tenis de masă senioare (antrenor Maria Gaftea) 10. Echipa de tir puşcă tineret (antrenor Mihai Axinte)
D. Secţiunea Sport Neolimpic – Echipe
1. Echipa de şah seniori (antrenori Vladimir Danilov și Vlad Ungureanu).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER