Foto: Marian BURLACU
La începutul anului, Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat că turneul final (Final Four) al ediției 2009 a Ligii Europene, la feminin, va avea loc ]n România. Iată însă, că nu am apucat să ne bucurăm prea mult timp… Federația Română de Volei a trimis o listă (probabil că este prea mult spus…) cu sălile unde se putea organiza respectivul "patrulater", iar forul continental n-a agreat nicio variantă… "Fiind vorba despre o competiție la nivel de echipe naționale, standardele sunt altele decât cele din Liga Campionilor, fiind mult mai înalte. CSU Metal Galați a putut juca în Champions League în sala Rapid. Aceasta însă nu respectă caietul de sarcini pentru Liga Europeană. De pildă, înălțimea sălii, de la podea la acoperiș trebuie să fie de minimum 12 metri. Sala trebuie să dispună de cel puțin 3.000 de locuri, toate pe scaune. Noi nu avem în București o asemenea sală", ne-a declarat Alina Ștefănescu-Pralea, director tehnic la FRV. De ce nu la Polivalentă? Simplu. "Pentru că nu dispune de acele nișe în podea în care se fixează stâlpii fileului", a explicat fosta jucătoare care a câștigat titlul mondial universitar în 1993.
Legat de intenția FR de Baschet de a construi o sală de 6.000 de locuri, i-am adresat Alinei Ștefănescu o întrebare normală: "N-ar fi mai simplu ca federațiile de baschet, handbal și volei să-și unească eforturile și să ridice o singură arenă multifuncțională?". Răspunsul n-a fost unul negativ, însă… "Ar fi frumos să se facă așa ceva, însă apare o problemă cu schimbarea suprafeței de joc. O asemenea operațiune costă în jur de 3.000 de euro. La handbal și la baschet se poate folosi aceeași suprafață. La volei însă trebuie montat un covor distinct, în două culori, una pentru teren, cealaltă pentru spațiul care îl înconjoară. Afară există astfel de săli și doar se schimbă suprafața. Sunt unele cu podeaua supraînălțată. Ar fi frumos să se poată realiza așa ceva", a conchis reprezentanta FRV.
Între 23 mai și 28 iunie, echipa feminină a României va participa la grupa B a Ligii Europene, având ca adversare Franța, Turcia și Mare Britanie. Din grupa A fac parte Bulgaria, Spania, Serbia și Grecia. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în Final Four.
În Liga Europeană România va disputa meciurile de acasă în Sala Sporturilor din Constanța, atât la feminin, cât și la masculin.Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER