Arcada Galați „sparge” gheața! A venit prima victorie în Liga Campionilor la volei masculin

Arcada Galaţi, deținătoarea titlului intern, a obținut joi seara, pe teren propriu, prima victorie din grupa E a Ligii Campionilor, cu gruparea Lvi Paraga (Cehia).

Campioana României a învins cu scorul de 3-2, pe seturi 25-15, 23-25, 19-25, 25-21, 15-11.

Arcada Galați sparge gheața! A venit prima victorie în Liga Campionilor

Meciul s-a disputat într-o atmosferă incendiară, cei peste 1.000 de spectatori prezenţi în Sala Sporturilor „Dunărea” având o contribuţie importantă la acest succes.

CSM Arcada a început cu următorii titulari: Javad Karimi, David Woch, Andrei Butnaru, Roland Gergye, Theo Lopes, Marian Bala – Urban Toman. Au mai intrat pe parcurs: Aaro Nikula, Hugo Hamacher, Andrei Mihălescu şi Liviu Cristudor. Brazilianul Theo Lopes a fost cel mai bun om la întâlnirii, reuşind nu mai puţin de 25 de puncte.

În cealaltă partidă a etapei a III-a, liderul Cucine Lube Civitanova a învins Greenyard Maaseik, scor 3-0.

În primele runde, Arcada a fost învinsă de campioana Italiei, Cucine Lube Civitanova, scor 0-3, şi de belgienii de la Greenyard Maaseik, scor 1-3.

Cum arată clasamentul în Liga Campionilor la volei masculin

Cucine Lube Civitanova conduce în clasament cu 3 victorii (9 puncte), urmată de VK Lvi Praga, o victorie (4 puncte), Greenyard Maaseik, o victorie (3 puncte), şi Arcada, o victorie (2 puncte).

Echipa antrenată de Sergiu Stancu va juca etapa viitoare în deplasare, în 21 decembrie, cu Greenyard Maaseik.

Înainte de meci spectatorii au fost rugați să aducă și jucării de plus la sala de meci. Acestea au fost aruncate pe teren la începutul partidei și au fost oferite ulterior copiilor cu probleme din Galați.

Publicat: 15 12. 2023, 08:50
Actualizat: 15 12. 2023, 08:52