Are toate motivele să fie fericit. După ce a pierdut două perechi de gemeni, cel mai bun voleibalist român a devenit tatăl unui băiețel de nota 10. Bogdan Olteanu: „Mă consider un luptător, dar am lângă mine o femeie care nu se dă bătută sub nicio formă”. A urmărit nașterea prin Skype

Bogdan Olteanu, cel mai bun voleibalist român, a devenit vineri dimineață tată. Jucătorul care evoluează în prezent în China, la Sichuan, învață să zâmbească din nou din tot sufletul, după ce soția acestuia a pierdut două perechi de gemeni, prima dată în 2011, când Lily, fostă voleibalistă, a fost nevoită să întrerupă sarcina după 5 luni și jumătate. A doua oară, în 2013, când gemenii au murit la 8 zile de la naștere, din cauza unor complicații: „Uf, nu îmi place să intru în detalii. Au fost zile, săptămâni, luni foarte grele. Mai ales ca femeie, așa ceva îți schimbă viața pentu totdeauna. Din fericire, Lily este o fire puternică, care știe ce vrea, nu se dă bătută și merge mereu înainte. Suntem optimiști, o să mai încercăm să fim o familie în adevăratul sens al cuvântului”, declara Bogdan Olteanu pentru ProSport, atunci când era întrebat de momentele dificile prin care au trecut cei doi.

Anul 2014 se încheie frumos pentru soții Olteanu. Vineri dimineață a sosit pe lume Lucian: „A fost o aventură lungă, plină de speranță, frumoasă, tristă, care ne-a oferit patru îngeri. Iar acum îi spunem bun venit fratelui lor mai mic, Lucian Keoki Kamakakaiwihilo Olteanu! Bine ai venit, Lucian”, a scris Bogdan Olteanu pe una dintre rețelele de socializare, oferind primele imagini cu băiețelul căruia doctorii i-au dat nota 10 la naștere. În scurt timp, apropiații și fanii i-au felicitat pe cei doi, care sunt împreuna de mai bine de 10 ani.

Bogdan Olteanu nu a putut să asiste la nașterea lui Lucian Keoki Kamakakaiwihilo Olteanu, acesta aflându-se în China, dar a urmărit-o prin Skype, fiind alături de Lily la fiecare pas „Sunt în al nouălea cer! De aproape cinci ani am încercat să întemeiem o familie și am avut dificultăți. Călătoria asta nu a fost deloc ușoară. Eu mă consider un luptător, dar ce e mai important e că am lângă mine o femeie care știe ce vrea și nu se dă bătută sub nicio formă. Suntem super fericiți acum! Amândoi sunt bine. A fost o naștere fără complicații, iar acum sunt deja acasă. Am primit mesaje din toate părțile lumii și asta doar ne face să fim mai recunoscători pentru familia și prietenii pe care îi avem. Mulțumim”, a declarat voleibalistul pentru ProSport.

„Pe Lily am întâlnit-o în Italia. Jucam amândoi în prima ligă de acolo, la 15 kilometri distanță, în sud. Frecventam aceleași locuri și așa am ajuns să ne cunoaștem. Am abordat-o în limba engleză. Ea tocmai ce venise și încă nu vorbea limba italiană. Asta era prin noiembrie. De atunci au trecut 10 ani. Nu mi-am dat seama când și cum. Sunt un om norocos că o am în viața mea. Nu îmi puteam dori mai mult”, povestea Bogdan Olteanu întâlnirea cu Lily. Dată fiind distanța, începutul a fost unul dificil pentru ei. Au încercat să se transfere la echipe apropiate. Și au reușit. În Spania, Lily a jucat pentru ultima dată la nivel de performanță, după care s-a rezumat doar la a-și încuraja soțul. Prietenia lor a trecut într-o noua etapă în 2007, când Bogdan și Lily s-au căsătorit pe o plajă în Honolulu, locul unde ea s-a născut: „E un paradis, sunt plaje cu nisip negru, roșu, verde. Îmi pare rău că ajungem destul de rar pe acolo din cauza distanței și meciurilor”, a descris voleibalistul decorul exotic în care cei doi au devenit soț și soție.

Bogdan Olteanu și-a justificat transferul în China pentru ProSport, dezvăluind faptul că a pus familia mai presus de toate, într-o perioadă în care soția acestuia avea nevoie de ajutor mai mult ca oricând: „Lily era însărcinată în șase luni și jumătate. Eram în Hawaii. Am stat acolo din iunie până în noiembrie. Trebuia să semnez contract pentru următorul an și aveam oferte din Italia, Franța și Polonia. Dar asta însemna să ne urcăm în trei avioane pentru 24 de ore, cu Lily însărcinată în șase luni și jumătate. Nu puteam să risc să se întâmple ceva. Aveam ceva promisiuni din China, dar nimic concret. După ce am zis „nu” Europei, rămăsesem fără nimic. Abia după o lună am reușit să semnez aici. Anul ăsta au fost alte priorități. Așa, în China campionatul a început pe 16 noiembrie și se termină la începutul lui februarie”.


Bogdan Olteanu

Data nașterii: 11 mai 1981
Înălțime: 1.99 m
Greutate: 96 kg
Detentă atac: 3.45 m;
Detentă blocaj: 3.29 m
Post: Trăgător secund
Cluburi la care a evoluat: Bacău (1998-1999), „U” Craiova (1999-2002), VfB Friedrichshafen (Germania, 2002-2004, 2 Cupe și o finală jucată, sferturi în Champions League), Teleunit Gioia del Colle (Italia A1, 2004-2005), Mail Service Corigliano (Italia, A2, 2005-2006), Modugno-Noicattaro (Italia A2, 2006-2007), Fiorese Spa Bassano (Italia A2, 2007-2008), Unicaja Almeria (Spania, 2008-2010, 2 Cupe și 2 finale jucate, Final 4 Cupa CEV 2009), Tours (Franța, 2010-2011, Cupa și o finală jucată, sferturi Champions League), UPCN San Juan (Argentina, 2011-2014, Cupă și Campionat)

* este primul voleibalist român care a jucat în prima ligă din Italia și din Argentina
* a fost declarat cel mai bun voleibalist român în 2003, 2004 și 2005
* are aproape 200 de meciuri la naționala României
* a fost căpitan al României la ultimele acțiuni ale lotului național (preliminariile JO 2012)
* a jucat un an la Bacău, după care a fugit din cauza condițiilor la Universitatea Craiova, jumătate de an stând pe tușă pentru că cei de la Bacău l-au suspendat
* are un frate mai mic, Valentin, care a jucat și el volei, cea mai mare reușită a lui fiind promovarea în Divizia A, cu Rapid
* joacă de obicei pe tricou cu cifra 7, pe care o consideră norocoasă, însă a câștigat primul titlu de campion jucând cu numărul 9, din cauză că 7 nu era disponibil
* vorbește spaniola, italiana și engleza și la nivel conversațional germana și franceza
* soția lui, fosta voleibalistă Lilly Kahumoku, a evoluat pentru naționala SUA

Publicat: 28 11. 2014, 16:21
Actualizat: 28 11. 2014, 16:27