Au rezistat un set! Dinamo – Atom Trefl Sopot 1-3, la debutul în grupele Ligii

*Dinamo a pierdut cu 3:1 în fața echipei poloneze Atom Trefl Sopot, la debutul în grupele Ligii Campionilor

După două sezoane în care a luat pulsul Ligii Campionilor, Dinamo Romprest a revenit în prestigioasa competiție pentru a încerca să-și depășească performanțele din anii precedenți. Transferul americancei Nicole Davis, dublă medaliată la JO, a fost una din garanțiile pe care trupa lui Marian Constantin le-a prezentat înainte de start. Numai că sorții nu au fost generoși, iar pentru o primă confruntare au trimis la București formația poloneză Atom Trefl Sopot, care a prins play-off-ul în sezonul 2012-2013.

Din entuziasm, echipa bucureștenă a reușit să-și pună adversara sub presiune, iar după 22 de minute și-a trecut în cont primul set, cu 25-20. Sopot are la rândul ei ambiții mari pentru acest sezon, astfel că nu și-a permis pași greșiți la debut, în condițiile în care din grupă face parte și Vakifbank Istanbul, deținătoarea trofeului. Cu Barbara Podolec „one woman show” la fileu, formația poloneză a restabilit egalitatea la seturi după alte 23 de minute (25-17), iar apoi a preluat și controlul partidei. La final, Sopot s-a impus cu 3-1 (25-17 și 25-23 în seturile 3-4).

Tot aseară, Știința Bacău a jucat în Polonia cu Dabrowa Gornicza (feminin) și a pierdut cu 3:0, iar Tomis Constanța, la masculin, a evoluat pe terenul austriecilor de la Hypo Tirol Innsbruck, pe care a câștigat cu 3:1.

Publicat: 24 10. 2013, 03:00
Actualizat: 24 10. 2013, 16:58