Conducerea Rematului a depus cu mai bine de două săptămâni în urmă documentația necesară pentru acceptarea echipei în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Forul European a analizat dosarul și a dat „undă verde” pentru primirea Rematului la masa bogaților. Cum România nu are coeficientul, care să-i permită calificarea directă în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa, a fost nevoie de un „wild-card”, pentru ca Zalăul să se poată bucura de această oportunitate.
Prin urmare, Marius Ciortea și compania vor evolua direct în grupele Ligii Campionilor, care vor debuta în toamnă, în luna octombrie sau noiembrie. Până atunci, însă, oficialii clubului vor fi prezenți la seminarul Champions League de la Viena, ce va avea loc în perioada 25 – 26 iunie, în paralel cu Gala Champions League. Cu această ocazie, vor fi stabilite clar condițiile de participare, data exactă a startului competiției și tot atunci va avea loc licitația pentru stabilirea postului TV, care va beneficia de drepturile de televiziune.
În istoria sportului din Sălaj, o singură echipă a mai evoluat în grupele Ligii Campionilor, este vorba despre Silcotub Zalău, care a reprezentat România la handbal, în ediția 2001 – 2002. Articol scris de Ciprian PETRAN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER