Buget de un milion de euro pentru echipa feminină de volei CSM București
Președintele CSM București, Constantin Căliman, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că bugetul echipei de volei feminin pentru sezonul 2014-2015 va fi de aproximativ un milion de euro, iar formația are drept obiectiv câștigarea campionatului național.
Oficialul grupării bucureștene spune că are deja stabilită o listă cu jucătoare care urmează a fi achiziționate pentru a întări lotul existent: „Deja avem o listă. Am pus la punct o strategie în ceea ce privește achizițiile, suntem interesați de patru jucătoare de top din România cu care deja am început discuțiile. Aștept și de la staful tehnic să-mi prezinte o listă cu jucătoarele străine, pe care să le mai aducem. Suntem de asemenea în discuții cu Federația Cubaneză de Volei și vom aduce un antrenor secund, care va veni cu o linie completă. Într-o săptămână vom comunica numele jucătoarelor. Bugetul pentru sezonul viitor al echipei de volei fete va fi în jur de un milion de euro. De asta ne și propunem să luăm titlul național și să ajungem în finala Challenge Cup„.
Constantin Căliman a precizat că tehnicianul sârb Miroslav Aksentijevici a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu CSM București. „Miroslav Aksentijevici a semnat un contract pe două sezoane cu clubul nostru. Suntem foarte bucuroși și mulțumiți în același timp, pentru că odată cu venirea sa în România, trei jocuri au fost câștigate cu 3-0, ceea ce ne-a motivat să continuăm colaborarea să punem bazele unui proiect de mare viitor. Scopul lui Miroslav este să facă o echipă competitivă, să jucăm o finală în Cupa Challenge, să câștigăm titlul și poate în sezonul 2015-2016 să ajungem undeva mai sus, în Final Four. O să vedem ce vom reuși să facem. În același tip cu construirea unei echipe de senioare, rolul lui este și de coordonare din punct de vedere tehnic a Centrului de Copii și Juniori. Avem acum în jur de 700 de copii, vom încerca din septembrie să dublăm numărul de copii care să facă parte din acest proiect„, a declarat Căliman.
Miroslav Aksentijevici este încrezător în ceea ce privește realizarea obiectivelor propuse: „Vreau să mulțumesc pentru că sunt aici, e o plăcere pentru mine. Am venit să ajut echipa, va fi dificil, dar va fi o mândrie pentru noi să jucăm în cupele europene. Sunt convins că vom reuși să construim aici o echipă respectabilă, că vom reuși să jucăm volei la un nivel înalt. Promit că voi face tot ce pot pentru a realiza acest lucru. Am încredere că vom reuși„.
Referitor la incidentul de la Târgoviște, unde la partida cu CSM Târgoviște, de miercuri, a fost afișat un baner cu mesaj injurios, Constantin Căliman a spus că este o rușine pentru sportul românesc. „Ceea ce s-a întâmplat la Târgoviște a fost independent de voința noastră. Eu consider că nu prea e corect, unii au escaladat verbal și prin diverse acțiuni acest conflict. Până la urmă competiția e în sală între sportivi, nu văd de ce administrația locală ar fi trebuit să escaladeze verbal și comportamental. E o rușine pentru sportul românesc să se ajungă la afișarea unor banere cu asemenea conținut. Mesajul în sine este o ofensă adusă sportului din România și mă întreb dacă primarul și conducerea CSM Târgoviște știau de acest mesaj. Se scrie în comunicatul Jandarmeriei că la un moment dat a apărut un baner. Nu a fost teleportat acolo. Cineva s-a chinuit, a fost legat acolo„, a mai spus Căliman.
CSM București a câștigat cu scorul general de 3-2 partidele cu CSM Târgoviște, în finala pentru locurile 5-6 ale campionatului de volei feminin, și va juca în Challenge Cup.