Campioana României se pierde în momentele cheie
Șansele echipei feminine de volei CSU Metal Galați de a se califica în „Play-off 12” în Liga Campionilor s-au diminuat considerabil (de fapt, sunt aproape egale cu 0) după eșecul de astăzi, din Turcia: 1:3 (22, -25, -14, -24) cu Vakifbank, deținătoarea Challenge Cup.
În formula Sabina Miclea – Ivana Djerisilo, Alina Albu, Nneka Onyejekwe, Brizitka Molnar, Sanja Malagurski – Maria Filipova (libero), campioana României a început foarte bine partida, dând iluzia că frumoasa poveste din Polonia (3:0 cu Muszyna) se va repeta. Metal a condus în mare parte (4-1, 6-4, 14-12, 19-15, 22-19) și, deși a fost egalată la 22, a avut puterea să se detașeze: 25-22 (25 de minute).
Nici setul 2 n-a fost deloc rău, trupa lui Zoran Terzic izbutind să se desprindă la 13-10. Câteva servicii greșite au permis însă lui Vakifbank să prindă curaj. Mult mai experimentate, sârboaica Jelena Nikolic și nemțoaica Angelina Grun au făcut diferența. Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, atunci când Metal a avut minge de set (24-23) arbitrul principal Mihailo Melnik (Ucraina) a dat o minge dubioasă pentru Vakifbank. Și astfel s-a restabilit egalitatea: 25-27 (29 de minute).
Cu trei jucătoare a căror vârstă se învârte în jurul a 19 ani (Miclea, Onyejekwe, Malagurski) titulare, Metal Galați a acuzat șocul pierderii setului 2. Astfel că în următorul s-a produs prăbușirea: 14-25 (19 minute). Antrenorul Zoran Terzic a privit deseori în gol, așa cum se întâmplă atunci când este supărat pe elevele sale.
Setul 4 a arătat o altă față a echipei noastre, însă și acum perioadele bune au alternat cu cele mediocre, greșelile copilărești la serviciu-preluare multiplicându-se. Metal a avut 7-2 și 9-6, însă în câteva schimburi de mingi s-a irosit tot ce se făcuse bun până atunci. Vakifbank a trecut pentru prima dată în avantaj (12-13), distanțându-se periculos (17-20). Pe repunerile foarte bune ale lui Nneka Onyejekwe campioana României a salvat situația, rămânând aproape de adversara sa (20-21, 21-22). Mai mult, a fost și la două mingi de set (23-22)! Însă, așa cum s-a întâmplat și în celelalte meciuri ale sale în Liga Campionilor, Metal n-a știut să concretizeze acest avantaj, cedând cu 24-26 în 26 de minute.
S-a repetat practic scenariul din meciul tur, câștigat cu același scor (3:1) de Vakifbank. Din cele șase seturi obținute de echipa turcă, în patru scorul a fost la limită (26-24, 25-23, 27-25, 26-24). De unde se poate trage concluzia că Metal Galați se „pierde” în perioadele cheie ale meciurilor.
Mâine, în Polonia, se va disputa celălalt meci din grupa C a Ligii Campionilor, dintre Fakro Muszyna și Volley Bergamo. Pentru ca Metal să mai spere la ocuparea locului 3 este nevoie ca italiencele să se impună cu 3:0.
Clasament: 1. Vakifbank 8 puncte (5 meciuri), 2. Bergamo 7p (4m), 3. Muzyna 6p (4m), 4. Metal 6p (5m).
Din cele cinci grupe ale Ligii Campionilor se califică douăsprezece echipe: ocupantele locurilor 1 și 2 în fiecare serie, precum și două formații de pe locul 3 (cu cel mai bun punctaj).